Desfăşurare de forţe impresionantă pentru arestarea lui Roger Stone, un apropiat al lui Trump. Cum îşi ameninţa asociatul: „Pregăteşte-te să mori“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roger Stone FOTO EPA

Roger Stone, un vechi apropiat şi fost consilier de campanie al preşedintelui american Donald Trump, a fost arestat vineri în Florida, în baza a şapte capete de acuzare, a anunţat biroul procurorului special Robert Mueller, potrivit The Associated Press.

Stone este vizat de un capăt de acuzare cu privire la influenţarea unor martori, un capăt de acuzare privind obstrucţionarea unei proceduri oficiale şi cinci capete de acuzare cu privire la declaraţii false, potrivit biroului.

El urmează să se prezinte vineri în faţa unei instanţe din Fort Lauderdale.

UPDATE Un judecător federal a decis, vineri, că fostul asociat şi consilier în echipa de campanie al lui Donald Trump, Roger Stone, poate fi eliberat pe cauţiune, pentru 250.000 de dolari, scrie The Hill.
CNN informează că Stone i-a transmis judecătorului că are paşaportul expirat, drept urmare, nu are cum să părăsească ţara. De asemenea, el nu va trebui să achite suma de cauţiune dacă se va prezenta la tribunal la următoarele audieri.

Roger Stone a mai declarat că nu va depune mărturie împotriva împotriva preşedintelui Trump.

Roger Stone este vizat de luni de zile, însă şi-a clamat nevinovăţia.Stone s-a declarat nevinovat şi a afirmat că tacticile de la arestarea sa de acasă au fost „deranjante”. El a precizat că va pleda nevinovat şi consideră că acuzaţiile împotriva sa au fost „motivate politic”.

Robert Mueller anchetează cu privire la un amestec rus în alegerile americane din 2016.

Ameninţările

Conform unor surse, Roger Stone este acuzat că şi-a ameninţat un asociat pentru a-l opri din a depune mărturie în investigaţia condusă de procurorul special Robert Mueller, relatează Reuters. Potrivit FBI, Stone l-a ameninţat pe rând cu moartea, dar şi că îi va lua câinele.

Procurorii îl acuză pe Stone că a ameninţat un asociat care găzduia un program radio, într-o incercare aparentă de a opri persoana, al cărei nume nu se ştie, din a depune mărturie în dosarul ingerinţei ruseşti în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2016.

Rechizitoriul de 24 de pagini este presărat cu presupuse ameninţări din partea lui Stone:

”Eşti un trădător. Un turnător. Îţi înjunghii pe la spate prietenii”, i-a spus Stone persoanei în cauză, într-un email de pe 9 aprilie, ameninţând totodată că avocaţii săi îl vor rupe în bucăţele. De asemenea, Stone a ameninţat că îi va lua căţelul şi i-a spus: ”Sunt atât de pregătit. Hai se începem. Pregăteşte-te să mori”.

”Dacă vei depune mărturie, eşti un prost”, i-a mai transmis aliatul lui Trump respectivei persoane pe 1 decembrie 2017, garantând că aceasta va fi acuzată pentru sperjur.

O altă ameninţare, de pe 1 decembrie 2017, face referire la un personaj din filmul ”Naşul. Partea a II”, personaj care ajunge să se răzgândească şi refuză să depună mărturie, spunând că familia Corleone este nevinovată, după ce mafioţii îi aduc fratele din Italia la audiere într-o aparentă ameninţare la siguranţa bărbatului. Potrivit documentelor Curţii, Stone i-a spus persoanei „să facă un Frank Pentangeli”.

Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă