Cronometrul lui Trump pentru pacea din Ucraina: un avantaj periculos pentru Putin și Xi

Când președintele american Donald Trump a declarat, zilele trecute, că Vladimir Putin are „zece–douăsprezece zile” pentru a accepta un armistițiu în Ucraina, mulți s-au grăbit să salute o schimbare de ton. După luni în care retorica americană a părut oscilantă, iar presiunile asupra Kremlinului s-au atenuat, noua fermitate a Casei Albe a fost privită, în capitalele occidentale, drept un semn încurajator. Dar, așa cum avertizează fostul membru al Congresului american Jane Harman într-o analiză publicată în The Hill, anunțul are toate trăsăturile unei manevre cu efect invers: un cadou nesperat pentru Moscova – și, indirect, pentru Beijing.

Rusia a învățat să navigheze între ezitările occidentale și promisiunile ferme, dar amânate. În timp ce SUA ezită să aplice sancțiuni deja redactate, iar Europa se blochează în calcule electorale, forțele ruse înaintează în Ucraina cu o intensitate nemaiîntâlnită în ultimele 12 luni. Într-o singură zi, luna trecută, Rusia a lansat 728 de drone, rachete și ținte false într-un atac coordonat – o demonstrație de forță care a pus la grea încercare apărarea aeriană ucraineană.

Dronele Shahed, produse cu ajutorul componentelor chinezești direct pe teritoriul rus, au devenit armă de uz curent. Iar spațiul de respiro oferit de Washington pare să le fi oferit rușilor exact ceea ce aveau nevoie: timp, impunitate și inițiativă.

Congresul amână sancțiunile, așteptând „decizia finală” a lui Trump

În Congresul american zace, neadoptat, un proiect bipartizan de sancțiuni, susținut de 85 de senatori – adică suficient cât să treacă peste un eventual veto prezidențial. Inițiat de republicanul Lindsey Graham și democratul Richard Blumenthal, proiectul vizează aplicarea de sancțiuni secundare împotriva statelor care continuă să cumpere petrol și gaze rusești – inclusiv China, India și Brazilia.

Însă, la începutul lunii iulie, liderii Senatului au suspendat votul, în așteptarea unui eventual „gest de bunăvoință” din partea Moscovei. Mai exact, în așteptarea expirării celor 50 de zile promise de Trump lui Putin pentru a accepta condițiile unui acord. A fost un semnal clar că strategia americană e temporar blocată în propriul cronometru politic.

Această așteptare – notează Harman – este o greșeală. Nu doar pentru că oferă Kremlinului spațiu de manevră, ci și pentru că alimentează o percepție periculoasă: aceea că SUA ezită să își folosească întreaga paletă de instrumente economice, preferând să joace pe termen scurt.

Beijingul, partenerul tăcut care observă și învață

În tot acest tablou, China nu asistă pasiv. Dimpotrivă: companii chineze livrează Rusiei tehnologii sensibile, echipamente militare și componente de drone. Oficialii de la Beijing au primit delegații din teritoriile ocupate ale Ucrainei și, potrivit diplomaților europeni, au transmis clar Bruxelles-ului că nu doresc înfrângerea Rusiei – pentru a nu permite Washingtonului să-și întoarcă toată atenția spre Asia.

Recent, doi cetățeni chinezi au fost arestați la Kiev sub acuzația că încercau să obțină informații clasificate despre programul de rachete Neptun. Iar cinci companii chineze au intrat pe lista de sancțiuni ucrainene. Un semnal că Ucraina înțelege clar că războiul pe care îl duce nu mai e doar unul de graniță cu Rusia, ci o verigă într-un lanț geopolitic mult mai amplu.

Timpul curge, dar nu în favoarea celor care așteaptă

Ideea unui termen-limită poate fi utilă ca instrument politic – creează un sentiment de urgență, obligă la poziționare. Dar, fără acțiuni concrete, el devine un pretext pentru inacțiune. Trump a mai oferit astfel de „ultime termene” – promisiuni de decizii „în două săptămâni” care s-au tot amânat, până ce și-au pierdut forța.

În realitate, cronometrul nu funcționează împotriva lui Putin – ci a celor care ezită. Dacă SUA nu acționează, dacă Congresul amână din nou și dacă aliații occidentali așteaptă, rușii vor continua să lovească, iar Beijingul va observa cum lumea liberă se încurcă în propriile condiționalități.

Pentru ca timpul să conteze, fiecare zi trebuie folosită. Altfel, cronometrele devin doar recuzită într-un teatru geopolitic în care agresorii scriu singuri scenariul.