Coronvirusul, tot mai aproape de liderul de la Casa Albă. Purtătoarea de cuvânt a vicepreşedintelui american, testată pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătoarea de cuvânt a vicepreşedintelui american Mike Pence, Katie Miller, căsătorită cu unul dintre consilierii preşedintelui Donald Trump, a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, relatează AFP.

Vestea legată de Katie Miller, soţia lui Stephen Miller, unul dintre artizanii politicii anti-imigraţie, a fost dată chiar de Donald Trump în cursul unei reuniuni cu aleşi republicani.

Şase persoane, care ar fi putut să fi intrat în contact cu Katie Miller şi care urmau să călătorească cu vicepreşedintele Mike Pence la bordul avionului Air Force Two, au trebuit să părăsească aeronava înainte ca aceasta să decoleze de la baza militară Andrews, în apropiere de Washington D.C.

Acesta este al doilea caz de contaminare cu noul coronavirus la Casa Albă înregistrat în această săptămână, după cel al unui militar aflat în serviciul preşedintelui american.

Donald Trump şi Mike Pence, care sunt testaţi zilnic, dau asigurări că nu sunt infectaţi. Potriviti unui oficial de la Casa Albă, cei doi nu au intrat în contact recent cu Katie Miller.

„Pot doar să vă spun că luăm toate măsurile necesare pentru protecţia preşedintelui”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a lui Trump, Kayleigh McEnany.

Pe de altă parte, o asistentă personală a Ivankăi Trump, fiica cea mare a preşedintelui american, a fost de asemenea testată pozitiv cu noul coronavirus.

Potrivit unei surse citate de CNN, asistenta respectivă nu a mai intrat în contact cu Ivanka Trump de câteva săptămâni.

Statele Unite, cea mai afectată ţară din lume de noul coronavirus, au înregistrat 1.635 de decese în ultimele 24 de ore, conform Universităţii Johns Hopkins. Potrivit sursei citate, bilanţul total al victimelor pandemiei a depăşit 77.000 de morţi.

Statele Unite înregistrează totodată peste 1.28 de milioane de cazuri de coronavirus, 29.079 doar în ultimele 24 de ore.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort