Colorado, primul „Amsterdam american”: cannabisul întră în legalitate de la 1 ianuarie 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colorado va deveni primul stat din SUA care legalizează comercializarea cannabisului în scop recreaţional. Autorităţile vor impozita un sfert din vânzări, iar noile fonduri vor fi alocate pentru construirea de noi şcoli. „Experimentul Colorado” este pe punctul de a fi lansat, iar afaceriştii se pregătesc să deschidă uşile magazinelor lor, în timp ce lume întreagă urmăreşte îndeaproape evoluţia acestei iniţiative.

Unii observatori au prezis că Denver, capitala statului Colorado, va fi învăluită de fumul drogurilor recreaţionale în timp ce haosul şi delicvenţa vor pune stăpânire pe oraş. Însă alţi experţi sunt de părere că legalizarea vânzărilor de cannabis, încă din prima zi a anului viitor, va stimula economia şi se aşteaptă ca bugetul ţării să fie suplimentat cu sute de milioane de dolari.

Oficialii au anunţat că veniturile totale obţinute din urma vânzărilor de cannabis vor fi impozitate cu 25%, iar o mare parte din bani vor fi alocaţi programelor de construire a şcolilor. În acelaşi timp, întreg mediul de afaceri ar putea fi revitalizat deoarece specialiştii au scos în evidenţă apariţia unui nou tip de turism, bazat pe explozia numărului de afaceri cu droguri recreaţionale.

Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile din Colorado, 136 de întreprinzători şi-au depus deja actele necesare înfiinţării magazinelor de comercializare a marijuanei. Companiile de turism au organizat deja trasee de transport pentru viitorii clienţi, notează cotidianul britanic „The Telegraph”.

Cumpărătorii vor putea alege între diferite sortimente de produse, cum ar fi ciocolată, jeleuri şi băuturi ce conţin cannabis, cu nume sugestive precum „Ghost Train Haze”, „Blue Dream” and „Kool Aid Kush”. De asemena, unii întreprinzători au pus la punct echipe de cercetare, care vor lucra în laboratorul companiei lor şi vor contribui la îmbunătăţirea produselor, precum şi au ales angajaţi care vor avea sarcina specială de a-i învăţa să fumeze pe clienţii neexperimentaţi.

Legalizarea cannabisului combate şomajul şi umple vistieria statului

Afaceriştii plănuiesc să deschidă magazine care să se bucure de un spaţiu deschis, puternic luminat şi cu produse atent alese. Alţi întreprinzători şi-au proiectat magazinele în aşa fel încât să existe un perete de sticlă prin care vizitatorii vor putea vedea încăperea unde sunt crescute plantele de cannabis din care sunt realizate produsele vândute.

„Este o afacere, care presupune inovaţie tehnologică şi investiţii. Atunci când oamenii îmi văd magazinul, realizează nu este un loc atât de înfricoşător precum credeau că ar trebui să arate”, a declarat  Andy Williams, primul american care a depus actele pentru lansarea propriei afaceri cu produse cu marijuana. „Legalizarea comercializării drogurilor uşoare „va oferi oamenilor noi locuri de muncă şi va aduce noi venituri pentru oraş şi pentru ţară”, a mai spus Williams, citat de „The Telegraph”.

Preţul mediu pentru o uncie (puţin peste 27 de grame), cantitatea maximă admisă pentru fiecare client,  ar putea fi aproximativ 185 de dolari, arată un studiu publicat de Universitatea din Colorado. Aceiaşi specialişti au estimat că o persoană din opt va cumpăra droguri recreaţionale şi va cheltui în medie 653 de dolari pe an.

Întregul circuit de vânzare-cumpărare a cannabisului va genera venituri de aproape 370 de milioane de dolari, potrivit unei companii americane de cercetare a pieţei, ceea ce va vărsa în bugetul statului fonduri suplimentare de aproximativ 100 de milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €