Cocktailul de anticorpi administrat lui Trump a fost autorizat de Administraţia pentru Medicamente din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Tratamentul experimental administrat preşedintelui american Donald Trump despre care liderul de la Casa Albă a afirmat că l-a ajutat să se vindece, a fost autorizat sâmbătă de Administraţia pentru Medicamente (FDA), informează Reuters, citat de Agerpres.

Cocktailul celor doi anticorpi, casirivimab şi imdevimab, poate fi utilizat pentru tratarea simptomelor uşoare până la moderate ale COVID-19 la pacienţi cu vârsta de peste 12 ani care prezintă riscul de a se transforma în cazuri severe. El nu poate fi utilizat la pacienţi cu COVID-19 care sunt spitalizaţi sau care au nevoie de oxigen, potrivit dpa.

FDA a emis ordinul după un studiu clinic realizat pe 799 de adulţi nespitalizaţi cu simptome uşoare până la moderate de COVID-19.

"Autorizarea acestor terapii cu anticorpi monoclonali ar putea permite pacienţilor să evite spitalizarea şi să uşureze povara sistemului nostru de îngrijire a sănătăţii", a declarat Stephen Hahn, oficial al FDA.

Regeneron Pharmaceuticals a primit peste 500 de milioane de dolari din partea guvernului american pentru a dezvolta tratamentul, conform New York Times.

Primele 300.000 de doze vor fi furnizate gratuit de către guvern, dar pacienţii ar putea fi nevoiţi să plătească unităţilor de sănătate costul administrării medicamentului, se arată într-un comunicat al companiei.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”