Clinton soseşte la Copenhaga înaintea lui Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat american Hillary Clinton este aşteptată joi la conferinţa asupra climatului de la Copenhaga, unde ea va merge înaintea preşedintelui Barack Obama, a anunţat miercuri Departamentul de Stat.

"Preşedintele şi ea au decis că ea ar putea juca un rol util pentru a apropia punctele de vedere în discuţiile noastre asupra climatului", a explicat purtătorul de cuvânt Ian Kelly, citat de AFP.

Şeful diplomaţiei americane a prevăzut să aibă "numeroase reuniuni bilaterale" şi va participa în locul lui Obama la dineul de gală organizat joi seară.

Preşedintele Statelor Unite va sosi la rândul său vineri dimineaţă. Împreună cu lideri din circa 110 ţări, el va încerca să se adopte un acord încadrând lupta contra încălzirii climatice la nivel mondial.


Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete