Cel mai în vârstă președinte american în viață primeşte îngrijiri paliative la domiciliu. Jimmy Carter are 98 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte american Jimmy Carter, în vârstă de 98 de ani, primeşte îngrijiri paliative în reşedinţa sa, unde doreşte "să îşi petreacă timpul care i-a mai rămas de trăit" după o serie de spitalizări, a anunţat sâmbătă seară fundaţia lui.

Jimmy Carter, fost președinte american

Jimmy Carter este cel mai vârstnic preşedinte american în viaţă. Fostul preşedinte democrat, care a ocupat funcţia supremă de la Casa Albă din 1977 până în 1981, a ales să rămână în reşedinţa lui, în mijlocul celor apropiaţi, "în locul unei intervenţii medicale suplimentare", a precizat Carter Center într-un comunicat, scrie Agerpres.

Familia Carter a cerut presei să îi respecte intimitatea în această perioadă.

Într-un mesaj publicat sâmbătă pe Twitter, Jason Carter, unul dintre nepoţii fostului preşedinte al Statelor Unite, a dezvăluit că i-a văzut pe cei doi bunici ai lui în ziua precedentă. "Sunt împăcaţi şi, ca întotdeauna, casa lor este plină de iubire", a adăugat el.

Acordurile de la Camp David

Numeroşi politicieni americani au ţinut să salute cariera fostului preşedinte, ales în funcţia supremă de la Casa Albă în 1976, într-o Americă încă marcată de Scandalul Watergate, care l-a forţat pe preşedintele Nixon să demisioneze.

"Sunteţi o binecuvântare pentru ţara noastră", a declarat senatoarea democrată Tina Smith.

Jimmy Carter a avut un singur mandat de preşedinte al Statelor Unite.

Artizan al Acordurilor de la Camp David care au dus, în martie 1979, la semnarea unui tratat de pace israeliano-egiptean, fostul lider democrat a fost puternic criticat în ţara lui în timpul crizei declanşate de luarea de ostatici americani în Iran în 1979-1980.

După ce a părăsit Casa Albă, Jimmy Carter a înfiinţat Carter Center în 1982, pentru a promova dezvoltarea, sănătatea şi soluţionarea pe cale diplomatică a conflictelor din lumea întreagă.

Călător neobosit, Jimmy Carter s-a deplasat în aproape toate zonele marcate de conflicte militare, inclusiv în Mexic, Peru, Nicaragua şi Timorul Oriental.

A primit în 2002 premiul Nobel pentru pace, în special pentru "deceniile sale de eforturi neobosite pentru găsirea unor soluţii pacifiste la conflicte internaţionale".

Fostul locatar de la Casa Albă, care vorbeşte adeseori în interviuri despre credinţa lui creştină, s-a confruntat deja cu o serie de probleme de sănătate, care l-au obligat să fie spitalizat de mai mult ori în 2019.

În acelaşi an, a devenit primul preşedinte american din istorie care a ajuns la vârsta de 95 de ani.

Vizita lui Biden

Jimmy Carter nu a fost prezent în ianuarie 2021 la ceremonia de învestitură a lui Joe Biden, o ceremonie la care participă în mod tradiţional foştii preşedinţi ai Statelor Unite.

În 1976, Joe Biden, pe atunci tânăr senator de Delaware, a fost unul dintre primii politicieni care l-au susţinut pe Jimmy Carter în cursa pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale.

În aprilie 2021, Jimmy Cater l-a primit pe Joe Biden în micul său oraş natal Plains, din statul Georgia, unde locuieşte după ce a părăsit Casa Albă.

Fostul şef de stat nu s-a prezentat atunci în faţa jurnaliştilor, însă soţia lui, Rosalynn, care se deplasează cu ajutorul unui cadru metalic, a putut fi văzută alături de soţii Biden.

Două luni mai târziu, Jimmy şi Rosalynn Carter au sărbătorit 75 de ani de căsnicie. Fostul preşedinte american şi soţia lui s-au cunoscut în 1945 prin intermediul surorii mai mici a politicianului democrat, care era pe atunci elev al Academiei Navale din Annapolis.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă