Ce spune istoria despre summiturile  dintre Rusia şi SUA. Ce câştigă Putin şi unghiul Chinei

Serghei Radchenko, director de cercetare la Şcoala de Drept şi Politică la Universitatea din Cardiff, scrie într-un articol de opinie publicat de Moscow Times că summitul dintre Joe Biden şi Vladimir Putin este o mişcare greşită care îi va aduce beneficii de imagine preşedintelui rus, în timp ce SUA , dacă ne uităm la istorie, nu vor avea nimic de câştigat.

Analistul argumentează că acest summit este un cadou neaşteptat pentru Putin, care şi-a jucat bine cărţile, şi riscă să-i confere legitimitate în acţiunile sale represive acasă, în timp ce preşedintele rus va deveni şi mai temerar pe scena internaţională.

Această întâlnire la nivel înalt este o mişcare prost gândită, care nu are cele mai fericite argumente, scrie Serghei Radchenko.

De altfel, ambele părţi au admis înainte chiar ca întâlnirea să aibă loc că aşteptările lor sunt mici şi că nu se întrevăd rezultate spectaculoase. Şi atunci de ce să întâlnească faţă în faţă?

Printre argumentele oferite se numără menţinerea liniilor de comunicare deschise, stabilizarea relaţiilor şi a-i elibera mâinile lui Biden care are o prioritate mai importantă: China.

Dacă ne uităm la precedentele summituri între SUA şi Rusia vedem că se repetă un acelaşi tipar.

Liderii ruşi nu au o dorinţă mai arzătoare decât recunoşterea internaţională. Cum regimul nu are surse interne de legitimitate, o modalitate prin care poate obţine recunoaştere este din exterior prin interacţiunile sale cu Vestul.

Liderii sovieticii s-au lăfăit la summituri care le-au dat posibilitatea de a sta cu capul sus şi la acelaşi nivel cu preşedinţii americani. Mesajul pe care l-au putut transmite către audienţele interne şi aliaţi a fost că abordările lor confruntaţionale dau roade. SUA recunosc doar forţa - ne-au recunoscut, nu ne dovedeşte asta puterea?

De partea cealaltă, istoria a arătat că summiturile cu Rusia au fost mijloace prea slabe pentru influenţarea politicii de la Moscova.

Şirul de summituri menite să îmbunătăţească relaţiile dintre ţări mai ales după anumite evenimente nu au avut prea mult efect, de la summitul dintre Nikita Sergheevici Hruşciov şi Eisenhower, în 1959 , după represiunea sovietică în Ungaria, la cel din 1961 cu John F. Kennedy - după niciun an izbucnea disputa între Rusia şi SUA cu privire la Cuba.

În 1972, după o pauză de zece ani, Leonid Brejnev se întâlnea cu Richard Nixon şi, în loc să dea o mănă de ajutor - să-i aducă pe vietnamezi la masa negocierilor -a făcut morală delegaţiei americane denunţând războiul lor „criminal” în sud-estul Asiei.

Deşi Brejnev era sincer în dorinţa lui de a avea o relaţie mai bună cu Washingtonul,  detensionarea relaţiilor nu i-a temperat tendinţa de a sprijini mişcările revoluţionare în lume. Ce voia însă şi mai mult de la summituri era recunoaşterea măreţiei sovietice.

După doar câteva luni de la un summit lin în 1972, americanii şi sovieticii s-au găsit în mijlocul unei dispute nucleare iscată de un conflict din Orientul Mijlociu. Apoi summit-ul din 1979 a fost urmat de invazia sovietică a Afganistanului.

Ne putem aştepta la şi mai puţin de la Putin, care va profita de acest summit pentru a-şi îmbunătăţi poziţia în faţa prietenilor şi clienţilor precum Iranul, Siria şi Coreea de Nord.

Ar fi o naivitate ca cineva să-şi închipuie că Putin chiar va căuta soluţii la probleme regionale într-un fel care să aducă vreun beneficiu SUA şi nu mai degrabă să o submineze.

În contrast cu alţi predecesori, Putin a manifestat un interes limitat chiar şi faţă de stabilitatea nucleară - or ,dacă Moscova ar avea vreun interes real cu privire la un nou acord nuclear, atunci un summit ar fi o oportunitate de a deschide o cale.

Unghiul chinez

Un alt argument în favoarea summitului dintre cei doi este şi curiosul refren strategic cum că relaţionarea cu Rusia îi va permite lui Putin să evite căderea în braţele Chinei, iar mai departe asta ar mai reduce din dificultăţile SUA în gestionarea Beijingului.

Teoria supraestimează spaţiul de manevră al SUA în relaţiile sino-ruse ignorând o importantă fundaţie pentru legăturile puternice dintre Moscova şi Beijing- liderii politici ai acestor ţări pricep foarte bine că nu e în interesul lor să fie asmuţiţi unul împotriva celuilalt de o terţă parte.

De fapt, unghiul chinez la summitul Putin-Biden funcţionează invers decât s-au gândit strategii americani - iniţiativa lui Biden îi ridică valoarea lui Putin în ochii chinezilor, uşurând sarcina Rusiei de a urmări o relaţie apropiată cu Beijingul fără a plăti preţul supradependenţei.

Un alt motiv avansat pentru organizarea acestui summit este păstrarea deschisă a canalelor de comunicare.

Însă nu ar fi un scop ce poate fi atins şi pe alte căi? De ce nu ar vorbi la telefon? Apoi, oficiali ruşi şi americani au întâlniri şi discuţii tot timpul. Putin, la rândul său, are nenumărate ocazii de a-şi spune nemulţumirile - în comunicate şi interviuri.

Deci, ce se poate spune la o întâlnire faţă în faţă şi nu se poate la telefon?

După masacrul din Piaţa Tiananmen (1989), preşedintele american de atunci George H.W. Bush a refuzat să meargă personal la Beijing, chiar dacă încerca să refacă relaţiile, întrucât credea că întâlnirea în persoană putea fi văzută ca legitimarea represiunii protestatarilor de către regim.

Aşadar, de ce ar fi acceptabilă întâlnirea cu Putin care tocmai s-a lansat într-o reprimare fără precedent a societăţii civile ruse, arestând şi băgând în închisoare zeci de activişti şi opozanţi?

Summitul nu face chiar asta - conferă legitimitate reprimării? Nu descurajează opoziţia în timp ce îi dă mai multă putere lui Putin, care va îndrăzni şi mai mult?

Elitele ruse care începuseră să se îndoiască serios de maturitatea politicii externe a lui Putin îşi vor spune acum: „Ei bine, n-a fost chiar aşa un dezastru cum credeam”, scrie Serghei Radchenko, director de cercetare la Şcoala de Drept şi Politică la Universitatea din Cardiff, într-un articol de opinie publicat de Moscow Times.

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au avut miercuri la Geneva, prima întâlnire faţă în faţă. Cei doi lideri, care au sosit la Villa La Grange la câteva minute diferenţă, au fost întâmpinaţi de preşedintele elveţian Guy Parmelin, care le-a urat succes în discuţii. Ei au apărut la intrarea  împodobită cu steaguri americane, elveţiene şi ruseşti, şi-au strâns mâna şi apoi au intrat la discuţii. Înainte de aceasta, au avut un scurt dialog în faţa presei. „Este întotdeauna mai bine să ne întâlnim faţă în faţă“, a spus Biden. „Domnule preşedinte, doresc să vă mulţumesc pentru iniţiativa de a ne întâlni astăzi“, a răspuns Putin. Preşedintele rus şi-a exprimat speranţa că întâlnirea va fi „productivă“', în timp ce preşedintele american a menţionat că ei vor încerca la acest summit să determine zonele de cooperare şi de interes reciproc.

Summitul Biden-Putin de la Geneva s-a încheiat după aproape patru ore. Primele reacţii FOTO VIDEO