Cât costă campania aeriană a Statelor Unite împotriva grupării Stat Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raidurile SUA în Irak şi SIria costă sute de milioane de dolari FOTO AP

Statele Unite ale Americii cheltuiesc în fiecare zi 8,3 milioane de dolari pentru a finanţa campania aeriană efectuată în Siria şi în Irak împotriva organizaţiei Stat Islamic. Cifra este în creştere, a anunţat, luni, Pentagonul. Zborurile de recunoaştere implică cele mai importante costuri pentru operaţiunea „Determinare absolută”.

De la începutul raidurilor aeriene americane în Irak, pe 8 august, apoi în Siria, operaţiunile au costat 580 de milioane de dolari, potrivit căpitanului de fregată Bill Urban, un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării, informează Mediafax.

Până în prezent, Pentagonul cifra costul cotidian al campaniei sale aeriene la aproximativ 7 milioane de dolari, dar, potrivit unui oficial care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, ritmul misiunilor s-a intensificat în ultimele săptămâni.

Dacă atacurile aeriene contra unor ţinte jihadiste se vor intensifica, costurile ar putea atinge între 4,2 şi 6,8 miliarde de dolari pe an, explică analistul Todd Harrison, expert la Centrul pentru evaluare strategică şi bugetară (CSBA) de la Washington, într-un raport publicat la sfârşitul lui septembrie.

Potrivit acestuia, zborurile de recunoaştere implică cele mai importante costuri pentru operaţiunea “Determinare absolută”.

Spre exmplu, ridicarea de la sol a unui avion fără pilot Predator sau Reaper costă 1.000 de dolari pe oră, în timp ce un Global Hawk, un avion fără pilot de supraveghere capabil să zboare mult mai sus, generează un cost de 7.000 de dolari pe oră.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget