Care este importanţa insulei americane Guam, ameninţată cu un atac de către Coreea de Nord VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insula Guam din vestul Pacificului Foto: visitguam.com

Asociată cu un adevărat paradis pentru amatorii de vacanţe exotice şi nicidecum cu un loc în care s-ar putea declanşa o criză militară, insula Guam din vestul Pacificului a intrat în atenţia întregii lumi după ce Phenianul a afirmat, miercuri, că „analizează cu atenţie“ planul unei lovituri cu o rachetă cu rază medie Hwasong-12 asupra acesteia.

Ţinta invocată de Phenian, care a fost anunţată la numai câteva ore după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat Coreea de Nord „cu foc şi furie“, nu este însă aleasă întâmplător.

Insula cu climat tropical nu înseamnă numai ape cristaline, plaje cu nisip alb şi temperaturi aproape perfecte pentru concedii. Guamul este deosebit de important din punct de vedere strategic, fiind un avantpost militar al Statelor Unite, notează USA Today.

Aflată în regiunea Micronezia a Pacificului, insula, care are o suprafaţă de 550 de kilometri pătraţi, şi care a fost cedată Statelor Unite de către Spania în 1898 în timpul războiului hispano-american, este situată la circa 5.300 de kilometri nord de Sydney, Australia, şi la aproximativ aceeaşi distanţă de Hawaii. 

Faţă de Coreea de Nord se află la sud-est, la o distanţă de aproximativ 3.400 de kilometri de Phenian.

Pentru armata SUA, insula, care are circa 163.000 de locuitori, cetăţeni americani prin naştere, are o poziţie-cheie din punct de vedere strategic. 

Insula Tinian, care este în apropierea ei, a fost punctul de lansare pentru atacurile cu bombă atomică de la Hiroshima şi Nagasaki, de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Acum, în Guam se află cel puţin 6.000 de militari americani şi baze militare strategice. Iar dacă Phenianul ar reuşi să le lovească, ar transmite un mesaj foarte puternic Statelor Unite.

Printre unităţile armatei SUA din Guam se numără Baza Forţelor Aeriene Andersen, unde se află bombardiere B52 şi avioane de luptă, şi Baza Navală Guam.

Avioane B-52 Stratofortres Foto: EPA

Comandanţii din armata americană numesc adesea insula drept „portavionul (lor) permanent“.

Baza Navală Guam Foto: EPA

Guamul „este cel mai vestic teritoriu american pe care îl avem. Este parte a naţiunii noastre... Guamul este vital“, spunea în anul 2010 amiralul Robert Willard. 

Insula este condusă de un guvernator ales, în prezent Eddie Calvo, şi are un organ legislativ unicameral format din 15 senatori. Totodată, Guamul alege un delegat fără drept de vot pentru Camera Reprezentanţilor din Statele Unite, post deţinut în prezent de democrata Madeleine Bordallo.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete