Blinken, la Kiev: O Ucraină suverană şi independentă va exista mult mai timp decât va fi Vladimir Putin la Kremlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lloyd Austin (primul din imagine) şi Antony Blinken la Kiev in plin razboi FOTO EPA-EFE

O Ucraină suverană şi independentă va exista mult mai timp decât va fi Vladimir Putin pe scena puterii, a declarat, luni, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, după întâlnirea avută duminică, la Kiev, cu preşedintele Volodimir Zelenski. Secretarul american al Apărării, Loyd Austin, a precizat că ţara sa „face cât mai multe eforturi şi cât de repede pot să obţină ceea ce au nevoie” ucrainenii, transmite CNN, potrivit news.ro.

„Concluzia este aceasta: nu ştim cum se va desfăşura restul acestui război, dar ştim că o Ucraină suverană şi independentă va exista mult mai mult timp decât va fi Vladimir Putin pe scenă”, a spus Blinken.

„Iar sprijinul nostru pentru Ucraina continuă. Va continua până când vom vedea succesul final”, a subliniat şeful diplomaţiei americane.

„Acesta a fost punctul central al vizitei noastre. Am vrut să ne concentrăm pe munca ce trebuia făcută în privinţa planului de joc pe care îl avem, asupra modului în care avansăm în toate aceste linii diferite de efort”, a explicat Antony Blinken.

Blinken şi Austin s-au întâlnit, duminică, timp de trei ore, cu Volodimir Zelenski.

Vorbind în cadrul unei conferinţe de presă într-o locaţie nedezvăluită din apropierea frontierei dintre Polonia şi Ucraina, Austin a spus că a fost „o întâlnire foarte productivă” şi o „sesiune antrenantă”.

„Am fost foarte fericiţi să avem această oportunitate. În timpul întâlnirii, ne-am exprimat cele mai profunde condoleanţe preşedintelui pentru pierderea atâtor civili şi, bineînţeles, pentru pierderea acelor militari curajoşi care au făcut o treabă magnifică pentru a respinge forţele ruse”, a mai afirmat Austin.

„Ne-am exprimat, de asemenea, admiraţia pentru profesionalismul şi angajamentul lor de a-şi apăra democraţia”, a adăugat secretarul american al Apărării.

„Deci (ucrainenii) au nevoie de arme cu rază lungă de acţiune. I-aţi auzit că au spus că au nevoie de tancuri. Şi facem tot ce putem să obţinem tipurile de sprijin, de artilerie şi muniţie care vor fi eficiente în această etapă a luptei”, a continuat el.

Lloyd Austin a menţionat cel mai recent ajutor militar - în valoare de 800 de milioane de dolari - oferit Ucrainei de către administraţia Biden, un ajutor care permite livrarea, între altele, a 155 de obuziere.

„De asemenea, suntem angajaţi alături de colegii noştri din alte ţări în vederea furnizării aceluiaşi tip de capacitate”, a mai spus Austin.

El a semnalat că a văzut „indicii” că „multe ţări se vor alătura şi vor furniza muniţii şi obuziere suplimentare”.

„Aşa că vom face cât mai multe eforturi, cât de repede putem, să obţinem ceea ce au nevoie”, a conchis Lloyd Austin.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă