Amazon taie accesul Poliţiei din SUA la Rekognition, programul de recunoaştere facială. Ce spune gigantul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa EPE EFE

Amazon a decis să renunţe temporar la furnizarea soluţiilor sale de recunoaştere facială către poliţia americană.

Gigantul american a anunţat un memorandum la colaborarea cu departamentele de poliţie din Statele Unite, prin care întrerupe pentru un an accesul acestora la Rekognition, platforma Amazon de recunoaştere facială.

Decizia, care implică în mod evident argumente de marketing într-un moment în care tot mai multe companii încearcă să-şi promoveze imaginea prin asocierea cu lupta împotriva discriminării, vine la doar două zile după altă decizie similară, de răsunet, din partea IBM.

Marea diferenţă este că, spre deosebire de IBM care nu a reuşit până acum să ajungă să domine piaţa tehnologiilor de recunoaştere facială, Amazon chiar este unul din cei mai mari jucători de pe această piaţă.

Platforma Rekognition, ca şi altele din zona recunoaşterii faciale, este una controversată. Procesul de antrenare are suficiente defecte pentru ca recunoaşterea să nu fie făcută corect de multe ori şi, de alte ori, să genereze probleme de inegalitate şi discriminare.

Una din problemele acestor platforme vine din faptul că setul de imagini folosite pentru antrenarea algoritmului a fost compus de cele mai multe ori din imagini ale oamenilor albi, ceea ce a dus la o funcţionare diferită a algoritmului în funcţie de culoarea pielii.

Dincolo de problemele tehnologiei, decizia celor de la Amazon pare să aibă mai multă legătură cu poliţia şi cu felul în care poliţia o foloseşte. Amazon lasă de înţeles prin această decizie că nu se poate avea încredere în poliţia din Statele Unite legat de modul în care se foloseşte recunoaşterea facială.

Tot Amazon, care furnizează soluţii de recunoaştere facială poliţie de mai mulţi ani, a refuzat în mai multe rânduri să ia măsuri după ce au fost descoperite mai multe probleme concrete atât în felul în care este folosită de poliţie, cât şi în felul în care funcţionează această tehnologie în urma antrenării algoritmului. 

Pe aceeaşi temă: 

„Pe aripile vântului”, locul întâi în topul vânzărilor Amazon după ce platforma HBO Max l-a retras temporar 

Depozitele Amazon din Franţa se redeschid marţi cu 30% dintre angajaţi

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima