Alegeri SUA 2020. Cele cinci state în care se joacă preşedinţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatul alegerilor prezidenţiale americane era în continuare în suspans joi în cinci state-cheie, unde numărarea voturilor era încă în curs, iar cursa era prea strânsă pentru a se declara un învingător, relatează AFP, care prezintă situaţia în aceste state.

Fiecare stat atribuie un anumit număr de mari electori. Cu cei deja determinaţi, Joe Biden numără 253 sau 264 de mari electori - din cauza unor incertitudini cu privire la statul Arizona -, iar Donald Trump 214.

Ei au nevoie de 270 de mari electori pentru a ajunge în fotoliul de la Casa Albă.

Cei trei mari electori din Alaska nu au fost atribuiţi încă, dar niciun democrat nu s-a impus de decenii în acest stat, iar la finalul scrutinului nu exista vreun dubiu în acest sens.

ARIZONA

11 mari electori în joc

Joe Biden înregistra 50,5% din sufragii, iar Donald Trump 48,1%, o diferenţă de 68.000 de voturi, la numărarea parţială a 86% din sufragii, joi.

Fox News şi agenţia americană de presă Associated Press (AP) au apreciat, în noaptea de marţi spre miercuri, că democratul a obţinut o victorie în acest stat din Vest şi că este imposibil ca republicanul să recupereze.

Alte publicaţii - ca New York Times (NYT) sau CNN - preferă să aştepte pentru a atribui victoria în aceststat, care votează în mod tradiţional cu republicanii.

Autorităţile locale nu cred că sunt în măsură să încheie numărarea voturilor până vineri, probabil.

GEORGIA

16 mari electori în joc

În total 96% dintre voturi au fost înregistrate în acest stat din Sud-Vest, care votează în mod tradiţional cu republicanii.

Donald Trump conducea marţi seara, însă avansul său s-a redus treptat şi mai dispunea de un avans de doar 18.500 de voturi faţă de Joe Biden, cu un scor de 49,6% la 49,2%, potrivit presei americane.

Autorităţile locale au prevăzut o conferinţă de presă la ora locală 10.30 (17.30, ora României).

NEVADA

6 mari electori în joc

86% dintre voturi erau înregistrate în acest stat deşertic din Vest, care a votat cu Hillary Clinton în 2016.

Joe Biden se afla, pentru moment, în frunte, cu 49,3%, iar Trump înregistra 48,7% din voturile exprimate. Este vorba despre odiferenţă de 8.000 de voturi.

Autorităţile locale au anunţat că urmează să comunice în cursul zilei.

PENNSYLVANIA 

20 de mari electori în joc

89% dintre voturi erau numărate în acest stat industrial de pe ”Centura de rugină” din Nord-Est, în care canidaţii au făcut o campanie aprigă.

Avansul confortabil al lui Donald Trump s-a redus miercuri, dar el avea în continuare cu 160.000 de voturi în plus faţă de rivalul său (50,7% la 48,2%).

Mai erau de numărat 750.000 de buletine de vot - toate trimise prin poştă -, o modalitate mult mai folositî de către alegătorii democraţi, ceea ce ar putea, potrivit presei americane, să inverseze rezultatul final.

Autorităţiel locale speră să fie în măsură termine numărarea voturilor până vineri.

CAROLINA DE NORD

15 mari electori în joc

95% dintre voturi au fost deja înregistrate în acest stat, în mod tradiţional republican.

Donald Trump era în avantaj (50,1%) faţă de Joe Biden (48,7%) cu aproximativ 77.000 de voturi.

Însă voturile prin corespondenţă, trimise cel mai târziu până în ziua alegerilor - 3 noiembrie - sunt acceptate, dacă sosesc în următoarele nouă zile.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului