Alegeri SUA 2016. De la critici dure la cuvinte dulci: Donald Trump s-a răzgândit în privinţa Angelei Merkel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a declarat joi că o consideră pe Angela Merkel un lider model, după luni de zile în care a criticat-o, în repetate rânduri, pentru că a „distrus Germania“ prin acceptarea unui număr record de refugiaţi din Siria.

„Merkel este un lider mondial cu adevărat grozav“, a răspuns Trump, întrebat ce şefi de stat admiră, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

El a precizat, însă, că este „foarte dezamăgit“ de deciziile luate de şefa Guvernului de la Berlin pentru gestionarea crizei migraţiei.

Se pare că admiraţia faţă de Merkel este unul dintre principalele puncte în care Trump şi rivala sa democrată Hillary Clinton sunt de acord.

Clinton a declarat că o admiră pe Merkel pentru „modul în care conduce, pentru fermitatea în criza euro şi pentru curajul arătat în faţa crizei refugiaţilor“.

USA Today nu-l susţine pe Trump

Candidatul republican la Casa Albă depune eforturi disperate pentru a o depăşi pe Hillary Clinton în sondaje, în contextul în care nu a strălucit în prima dezbaterea electorală iar tot mai multe instituţii de presă îşi anunţă sprijinul pentru fosta Primă Doamnă.

Joi, USA Today a anunţat că nu sprijină candidatura lui Trump la postul de preşedinte al Statelor Unite, întrucât nu are „temperamentul, cunoştinţele, constanţa şi onestitatea“ necesară îndeplinirii acestei funcţii, informează Reuters.

USA Today îl acuză pe Donald Trump că este un „mincinos în serie“, „alimentează prejudecăţi“ şi face declaraţii „incoerente“ despre politica internaţională.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie