Alegeri SUA 2016. Convenţia Partidului Democrat începe, luni, la Philadelphia, sub semnul scandalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Philadelphia începe, luni,  Convenţia Partidului Democrat la care Hillary Clinton ( 68 de ani) va fi aleasă, oficial, candidata partidului pentru alegerile prezidenţiale americane din noiembrie. Contracandidatul republican va fi miliardarul Donald Trump. Vineri, ea şi-a anunţat şi candidatul din partea democraţilor la funcţia de vicepreşedinte, în persoana lui Tim Kaine, senator de Virginia.

Convenţia se deschide cu discursul primei doamne a Statelor Unite, Michelle Obama urmat de cel al lui Bernie Sanders, senator din Vermont, care a renunţat bătălie în favoarea lui Hillary Clinton, ba chiar a anunţat că o sprijină, în ciuda campaniei interne aprige pe care a dus-o împotriva ei . „Vom construi poduri, nu ziduri“, a promis Hillary Clinton, aluzie la disensiunile din tabăra republicanilor , dar şi la declaraţiile lui Trump. 

Prin alegerea lui Timothy Michael Kaine ca potenţial vicepreşedinte al SUA, un om politic cu un parcurs impecabil şi cu o reputaţie fără pată, dar care se recunoaşte a fi „plictisitor“, fosta prima doamnă a decis să-şi întărească serios candidatura în faţa lui Donald Trump. Însă există riscul să atragă şi nemulţumirea aripii mai de stânga a partidului său.

Aşteptate în cele patru zile, cât durează Convenţia, sunt şi discursul şefului Casei Albe, Barack Obama şi al fostul preşedinte Bill Clinton. Măsurile de securitate nu au fost neglijate nici de această dată de poliţie, mai ales că la Philadelphia şi-au anunţat prezenţa mii de oameni, iar un grup al susţinătorilor lui Bernie Sanders pregăteşte un chiar un protest. 

„Suntem furioşi împotriva aparatului de partid“, a declarat pentru AFP Laurie Cestnick, creatorul grupului Occupy DNC , lansat pe Facebook. „În urmă cu un an am fost complet alături de Hillary Clinton. Dar am ajuns la concluzia că aceasta face parte dintr-un sistem corupt“, susţine  Cestnick. 

Obiectivul acestui grup  pro-Sanders este să-l încurajeze pe acesta să candideze la preşedintie sub steagul Partidului Verde, sau independent. 

Vineri, site-ul de dezvăluiri WikiLeaks a făcut publice aproximativ 20.000 de e-mailuri ale echipei de campanie a lui Hillary Clinton. România etse menţionată de 9 ori, fiind prezentată inclusiv vizita premierului Cioloş în SUA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă