Administraţia Trump ar putea înăspri regulile de acordare de vize pentru intrarea pe teritoriul Statelor Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Trump analizează un plan pentru a respinge potenţialii imigranţi care prezintă risc sporit de a cere asistenţă publică, precum şi să îi repatrieze, în cazurile în care este posibil, pe imigranţii aflaţi deja pe teritoriul SUA care au nevoie de ajutoare sociale, arată un proiect de ordin executiv obţinut de Washington Post.

Un al doilea proiect analizat cere o revizuire substanţă a sistemului prin care Statele Unite administrează vizele pentru imigranţi şi turişti, pentru a controla mai strict fluxul de imigranţi, pe cei care pot intra în forţa de muncă şi pentru a reduce povara ajutoarelor sociale pentru contribuabilii americani.

Cele două documente circulă printre oficialii din administraţie şi nu este clar dacă preşedintele Donald Trump a decis să meargă mai departe cu ele şi dacă da, când ar putea să le aprobe.

Casa Albă nici nu a confirmat, nici nu a infirmat autenticitatea textelor.

Dacă vor fi puse în aplicare, ordine vor restricţiona semnificativ toate tipurile de imigraţie şi de călătorii în SUA, după interdicţiile vizând refugiaţii şi cetăţenii din şapte ţări musulmane impuse săptămâna trecută.

În condiţiile în care ordinul semnat de Trump vineri s-a concentrate pe securitatea naţională şi combaterea terorismului, noile proiecte se concentrează pe promisiunile de campanie ale preşedintelui de a apăra muncitorii americani şi de a crea locuri de muncă, prin restricţionarea imediată a fluxului de imigranţi şi de muncitori sezonieri din SUA.

Administraţia a acuzat imigranţii care primesc ajutoare sociale pentru că irosesc resursele federale şi pentru creşterea ratei şomajului în rândul americanilor născuţi în Statele Unite.

“Legile imigraţieil din ţara noastră sunt menite să apere contribuabilii americani şi să promoveze autonomia în rândul imigranţilor. Cu toate acestea este mai probabil ca familiile străine să folosească ajutoarele sociale federale decât cetăţenii” SUA, scrie într-unul dintre proiectele de ordin executiv obţinute de cotidian.

Documentul nu prezintă nicio dovadă în sprijinul acestei afirmaţii, iar experţii nu au ajuns la un consens privind imapctul imigraţiei asupra sistemului de asistenţă socială sau asupra pieţei muncii.

Administraţia va încerca să „refuze accesul oricărui străin care este probabil să devină o povară publică” şi să dezvolte standard pentru „determina” dacă un imigrant poate fi repatriat după cinci ani, în cazul în care primeşte o anumită sumă în ajutoare sociale, inclusiv ajutoare pentru alimente, asistenţă temporară pentru familiile nevoiaşe sau asistenţă medicală gratuită prin programul Medicaid.

Al doilea ordin prevede „eliminarea” „magnetului locurilor de muncă” ce se află în spatele imigraţiei ilegale din Statele Unite. Practic, ordinul va anula orice provizioane privind vizele de muncă pentru străini, dacă aceştia încalcă „interesul naţional” sau legile privind imigraţia.

Proiectul cere ca programul de imigraţie în Statele Unite să fie „bazat în mai mare măsură pe merit”, prevede ca autorităţile să inspecteze companiile care angajează muncitori străini şi însărcinează Departamentul pentru Securitate Internă să redacteze un raport de două ori pe an cu numărul persoanelor născute în străinătate – nu numai al celor care deţin vize – care au dreptul să lucreze în Statele Unite.

De asemenea, Departamentul pentru Securitate Internă şi Departamentul de Stat ar urma să prezinte propuneri pentru a combate „fenomenul turismului pentru naştere”, mai exact cazurile în care străini merg în Statele Unite pentru a naşte, astfel încât copiii lor să aibă cetăţenie americană.

Împreună, cele două proiecte de ordine executive vizează să le ofere prioritate pe piaţa muncii cetăţenilor americani, împiedicând imigranţii să se angajeze sau să îşi păstreze locul de muncă.

„Angajarea ilegală a străinilor a avut un impact devastator asupra salariilor şi locurilor de muncă ale muncitorilor american, în special muncitorii necalificaţi, adolescenţi, afro-americani sau hispanici”, mai scrie în documente.

Economiştii au păreri împărţite în legătură cu măsura în care imigraţia ilegală afectează salariile, însă majoritatea sunt de părere că imigraţia este bună pentru economie, inclusiv imigraţia muncitorilor necalificaţi.

„Consensul în literatura economică este că imigranţii adaugă mai mult la economie decât iau, creează mai multe locuri de muncă pentru americani şi reprezintă un beneficiu net pentru economia americană”, a explicat analistul de la centrul de reflecţie Institutul CATO, Alex Nowrasteh.

Mai multe pentru tine:
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă