12 scrisori vor fi expediate luni partenerilor comerciali ai Statelor Unite. Trump: „Iată că aveți de plătit pentru a face afaceri cu SUA”

0
Publicat:

Președintele american Donald Trump a declarat vineri, 4 iulie, că a semnat o serie de scrisori care vor fi transmise partenerilor comerciali ai Statelor Unite, în care anunță aplicarea unor taxe vamale punitive. Liderul de la Casa Albă a precizat că aproximativ 12 scrisori vor fi expediate luni.

Trump a precizat că aproximativ 12 scrisori vor fi expediate luni. FOTO: Profimedia

„Este mai simplu să trimiți o scrisoare în care să spui: Ascultați, știm că noi avem un anume deficit sau în unele cazuri un excedent, dar nu mult, dar iată că aveți de plătit pentru a face afaceri cu SUA”, a explicat Trump în fața jurnaliștilor la bordul Air Force One, relatează AFP și Agerpres.

Trump a dat exemple precum Regatul Unit și China, cu care spune că astfel de negocieri „au funcționat foarte bine pentru ambele părți”. Acesta stabilise anterior data de 9 iulie ca termen limită pentru încheierea acordurilor comerciale bilaterale, avertizând că în caz contrar vor intra în vigoare noi taxe vamale majorate pentru exporturile către SUA.

Acestea ar putea varia considerabil: de la 10% și până la 70%, în funcție de țară și de dezechilibrul comercial identificat de administrația americană.

Țările respective vor începe, potrivit președintelui american, să plătească de la 1 august.

În aprilie 2025, Trump a surprins comunitatea internațională anunțând o suprataxare minimă de 10% pentru țările care exportă mai mult spre SUA decât importă produse americane, cu posibilitatea de a ajunge la 50%. Măsura a fost ulterior suspendată pentru a permite deschiderea negocierilor comerciale individuale.

Până în prezent, au fost anunțate acorduri comerciale doar cu Regatul Unit și Vietnam, în timp ce SUA și China au convenit o reducere temporară a tarifelor reciproce.

Mai multe pentru tine:
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie