Vladimir Putin stânge hrană într-un buncăr secret din Munții Altai de unde poate conduce Rusia în cazul unui război nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suficientă hrană și provizii pentru a hrăni sute de oameni timp de "câțiva ani" ar fi fost transportate de urgență la palatul președintelui rus Vladimir Putin din Munții Altai.

Dictatorul rus Vladimir Putin ascunde rezerve uriașe de alimente într-un buncăr de înaltă tehnologie din care poate controla Rusia în timpul unui război nuclear, potrivit unor informații.

Cantități suficiente de alimente pentru a hrăni până la 300 de persoane "timp de câțiva ani" sunt trimise în buncărul din îndepărtații Munți Altai, scrie The Mirror. Informația vine pe fondul tensiunilor profunde dintre Rusia și Occident din cauza Ucrainei, în timp ce Putin a avertizat vineri că liderii NATO îl împing "până la punctul de neîntoarcere" cu privire la un al treilea război mondial nuclear.

O sursă - care susține că este implicată în încărcarea alimentelor - a declarat pentru canalul de Telegram Pozdniakov că este vorba de "cutii cu rații uscate, cereale și conserve" și sunt mutate la scară gigantică în îndepărtata locație siberiană.

Despre mâncare, sursa citată a spus: "Nu am văzut niciodată așa ceva - este de import, scumpă, nu este a noastră [rusează]." Produsele sunt aduse la un depozit din regiunea muntoasă, iar apoi o echipă de securitate a lui Putin se ocupă de ele.

Buncărul se află în Munţii Altai, într-un loc cunoscut sub numele de Altai Iard. Acest complex subteran ar putea adăposti pe Putin, familia sa şi cercul său apropiat, incluzând agenții de pază și de informații.

Șoferi speciali pe camioane

Camioanele care transportă proviziile sunt operate de şoferi ce par a fi membri ai echipei de securitate a lui Putin. Aceşti şoferi nu interacţionează cu muncitorii locali şi nu dezvăluie destinaţia finală a proviziilor. Într-o lună, cantitatea de provizii încărcate şi descărcate a fost suficientă pentru a susţine 200-300 de persoane timp de mai mulţi ani.

"Descărcăm camioanele la depozit și apoi încărcăm marfa în alte camioane", a declarat sursa. "Șoferii de pe aceste camioane nu sunt cu siguranță șoferi obișnuiți de cursă lungă. Sunt îmbrăcați strict, fețele lor sunt serioase. Vă spun că aceștia cu siguranță nu sunt șoferi obișnuiți.....Nu iau contact [cu noi]," a mai spus sursa.

Buncărul, situat la 1220 de km sud de capitala regională Gorno-Altaisk şi la 3800 de km est de Moscova, este descris ca un complex de înaltă tehnologie, cunoscut sub numele de „muntele magic”. Acesta include ferme de cerbi maral, unde se extrage sângele de cerb pentru băi „medicinale” despre care se crede că îmbunătăţesc potenţa sexuală şi întineresc.

Observatorii au remarcat multiple puncte de ventilaţie şi o linie de înaltă tensiune legată de o substaţie ultra-modernă de 110 kilovolţi. Complexul oferă rute de evadare montane spre China, Mongolia şi Kazahstan.

Depozitul s-ar afla în apropiere de confluența râurilor Ursul și Katun, în Munții Altai, a precizat canalul de Telegram. Acesta este locul în care se află Altai Iard, proiectat de italieni, oficial ca o proprietate pentru personalul de elită al gigantului energetic Gazprom, dar considerat în general ca fiind un palat secret al lui Putin.

Se știe că a fost vizitat-o, o dată cu fostul lider italian Silvio Berlusconi, iar partenera secretă a lui Putin, gimnasta Alina Kabaeva, în vârstă de 41 de ani, a fost văzută odată de vânătorii locali.

Proprietatea a fost pe prima pagină a ziarelor luna trecută, când un incendiu a distrus o clădire din incintă. Dar există informații conform cărora palatul ar fi o acoperire pentru un buncăr secret de înaltă tehnologie, care ar putea găzdui mii de persoane, inclusiv familia lui Putin și cercul său mai larg de prieteni, precum și servitorii săi și suita de securitate. Rușii obișnuiți nu se pot apropia de acest loc bine păzit.

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?