Vladimir Putin, pe cale de a  interzice contestarea în public a deciziilor sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. FOTO: Reuters

Preşedintele rus Vladimir Putin interzice contestarea în public a deciziilor sale, sugerând totodată că cei nemulţumiţi nu au decât să demisioneze. Afirmaţiile liderului de la Kremlin au fost interpretate ca aluzii la premierul Dmitri Medvedev, având în vedere că relaţia dintre cei doi oficiali se deteriorează rapid.

Preşedintele Vladimir Putin a revenit asupra unui proiect de lege pe care îl susţine şi care autorizează forţele de ordine să deschidă anchete pentru afaceri fiscale, deşi  în prezent  această putere o are doar Fiscul,

Reprezentanţii mediilor de afaceri se tem că această măsură nu va face aduce beneficii statului, ci va favoriza instrumentalizarea anchetelor, transmite Agerpress, aşa cum s-a mai întâmplat şi în trecut.

Proiectul a fost criticat de mai multe personalităţi din cadrul guvernului şi din sectorul privat, printre aceştia numărându-se şi premierul Dmitri Medvedev, cel care a renunţat în 2011, pe când era preşedinte, la legea asupra căruia a revenit Putin. Actualul premier a retras atunci dreptul forţelor de ordine de a deschide anchete pe probleme fiscale, notează cotidianul economic rus „Vedomosti”.

Vladimir Putin a reacţionat dur la la aceste critici şi a cerut joi seara să înceteze orice comentariu în presă. „Sunt nevoit să le reamintesc (celor nemulţumiţi) că există un mod practic de a rezolva problemele înainte ca cineva să vorbească pentru presă”, a declarat preşedintele Putin, citat de Interfax.

„Dacă cineva nu este de acord cu ceva anume, aşa cum a făcut-o Kudrin la timpul său, poate trece de partea experţilor”, a ţinut să adauge şeful statului rus, referindu-se la fostul ministrul al finanţelor Aleksei Kudrin. Acesta a părăsit în 2011 guvernul rus, condus la acea vreme de Vladimir Putin, din cauza unor divergenţe cu preşedintele de atunci Dmitri Medvedev legate în principal de cheltuielile militare.

Dmitri Medvedev, fost şef de cabinet al lui Vladimir Putin înainte ca acesta să-l propulseze la preşedinţie în 2008, în condiţiile în care un al treilea mandat consecutiv pentru el în fruntea ţării îi era interzis de Constituţie, s-a făcut puţin observat pe scena politică din Rusia de când Putin a revenit la Kremlin în 2012. 

 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol