Interviu Vladimir Putin neagă existenţa unui dosar compromiţător cu privire la Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un interviu acordat postului de televiziune NBC, preşedintele rus, Vladimir Putin, a negat încă o dată implicarea Rusiei în influenţarea alegerilor pentru preşedinţia Statelor Unite şi faptul că ar deţine vreun dosar compromiţător cu privire la Donald Trump.

Serviciile de informaţii ale Statelor Unite au susţinut că Putin a ordonat perturbarea alegerilor din noiembrie 2016, iar Congresul american este în mijlocul unei anchete proprii cu privire la o eventuală colaborare între staful de campanie al lui Donald Trump şi serviciile de informaţii ruse.

Întrebat direct cu privire la acest aspect, Vladimir Putin a arătat spre Statele Unite şi istoricul intervenţiilor acestora în alegerile altor ţări.

„Puneţi degetul oriunde pe harta lumii, şi peste tot veţi auzi voci care se plâng de intervenţiile oficialilor americani în procesul electoral intern”, a afirmat acesta.

Megyn Kelly, jurnalista ce a condus acest interviu, i-a spus că răspunsul acestuia „sună ca o justificare a intenţiilor Rusiei de a influenţa alegerile din Statele Unite”.

„Fiecare acţiune are o reacţie opusă egală. Dar, repet, noi nici nu trebuie să facem acest lucru. Preşedinţii vin şi pleacă, şi chiar şi partidele aflate la putere se schimbă, dar principala direcţie politică nu se schimbă”, a răspuns preşedintele Rusiei.

Acesta a subliniat faptul că Rusia a avut o preferinţă în aceste alegeri, dar că ea nu reacţionează decât la „direcţiile politice” spre care Statele Unite par a se îndrepta.

„Nu are sens pentru noi să încercăm să influenţăm aceste alegeri”, a completat acesta.

Discuţia a gravitat apoi spre existenţa unui dosar compromiţător ce ar cuprinde informaţii despre Donald Trump, colectate de serviciile secrete ruse în timpul vizitelor miliardarului american la Moscova.

„De unde am obţine astfel de informaţii? De ce, am avut noi vreo relaţie specială cu el?”, a întrebat retoric Vladimir Putin. „Nu am avut nicio relaţie cu el. Era o vreme când obişnuia să vină la Moscova. Dar să ştiţi, eu niciodată nu l-am întâlnit. Sunt foarte mulţi americani care vin să ne viziteze. În acest moment, cred că reprezentanţii a peste 100 de companii americane au venit în Rusia. Credeţi că adunăm informaţii compromiţătoare despre toţi acum? V-aţi pierdut cu toţii minţile acolo?”, a afirmat preşedintele rus.

În final Vladimir Putin a fost întrebat cum comentează acuzaţiile de corupţie şi represiune la care sunt supuşi dizidenţii în Rusia. Acesta a respins acuzaţiile şi a sugerat ca Statele Unite să evite declaraţiile moralizatoare.

„De ce credeţi că aveţi dreptul să-mi adresaţi astfel de întrebări? Şi s-o faceţi tot timpul? Să daţi lecţii de morală şi să ne învăţaţi cum să trăim? Suntem gata să ascultăm comentarii atunci când sunt făcute într-un mod constructiv, cu scopul de a pune bazele unei relaţii, de a crea un mediu cooperant. Dar în mod absolut nu vom accepta ca aceste lucruri să fie folosite ca instrumente politice”, a încheiat Vladimir Putin.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine