Vladimir Putin cere un nou program de reînarmare a Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a cerut vineri guvernului condus de Dmitri Medvedev să elaboreze un nou program de reînarmare, valabil până în anul 2025, care să-l completeze pe cel actual şi al cărui obiectiv va fi menţinerea parităţii nucleare cu Statele Unite.

„Forţele armate şi celelalte unităţi trebuie să primească armament şi echipamente moderne care să le permită să apere eficient Rusia în faţa ameninţărilor militare potenţiale“, a declarat Putin, conform mass-media ruse, notează Agerpres în pagina sa electronică.

Liderul de la Kremlin a solicitat executivului să pregătească rapid primele propuneri, iar până la 1 iulie 2017 să prezinte proiectul final în vederea aprobării.

Putin a admis că elaborarea noului program de reînarmare a fost amânată timp de doi ani, decizie pe care unii comentatori au pus-o pe seama recesiunii profunde ce afectează economia rusă de la sfârşitul anului 2014.

Liderul de la Kremlin a insistat asupra faptului că noul program trebuie să urmeze etapele celui precedent şi „toate angajamentele bugetare şi planurile privind apărarea şi securitatea naţională trebuie aplicate fără întârziere“.

În pofida crizei economice, Putin a susţinut costisitorul program de reînarmare cu argumentul că o armată modernă este o garanţie nu doar a apărării naţionale, ci şi a independenţei politicii externe a ţării.

În cadrul programului de reînarmare ce se încheie în anul 2020, Putin a ordonat suplimentarea bugetului pentru modernizarea Forţelor Armate, sumele fiind alocate în special programului rachetelor balistice cu lansare de pe submarine, respectiv rachetele Bulava, precum şi flotei de nave de luptă şi submarine, flotă neglijată după destrămarea URSS.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!