Viktor Ianukovici anunţă de la Rostov-pe-Don că se va întoace în curând la Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viktor Ianukovici a declarat marţi că este „preşedintele legitim al Ucrainei” şi a asigurat că se va întoarce în curând la Kiev, într-o conferinţă susţinută la Rostov-pe-Don, în Rusia, relatează AFP.

Fără a vorbi despre referendumul prevăzut duminică pentru alipirea Crimeei la Rusia, Ianukovici a afirmat că aceasta "se detaşează" de Ucraina din cauza politicii "neofasciştilor" ajunşi la putere la Kiev. El a asigurat, totodată, că Ucraina "îşi va regăsi unitatea".

„Aceste aşa numite alegeri prezidenţiale sunt ilegale. Chiar dacă vor avea loc aceste aşa-zise alegeri ele vor avea loc sub controlul radicalilor înarmaţi.

Vreau să vă spun că rămân nu doar preşedinte legitim, dar şi comandantul suprem al Armatei. Eu nu mi-am depus mandatul. Nu a mai rămas mult şi mă voi întoarce la Kiev“, a spus fostul lider ucrainen, care a avertizat că vor urma vremuri grele şi probleme economice şi sociale grele pentru ţara sa.

„Mă adresez opiniei publice internaţionale. Am auzit că SUA vrea să acorde bani bandiţilor care au venit la putere. Conform legilor americane statul nu poate susţine un regim ilegal. De aceea mă voi adresa Congresului SUA pentru a da o notă juridică acestui ajutor“, a mai spus Ianukovici.
 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort