UPDATE Un avion de pasageri s-a prăbuşit la aterizare în Rusia. Toate cele 62 de persoane aflate la bord au murit VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion de pasageri Boeing 737-800 al companiei FlyDubai s-a prăbuşit la doar 250 de metri de pista aeroportului Rostov pe Don şi a izbucnit în flăcări, sâmbătă dimineaţa.  Cauza accidentului aviatic, soldat cu moartea celor 62 de persoane aflate la bord, nu este clară: anchetatorii ruşi dau vina pe vremea nefavorabilă şi pe erori de pilotaj, controlorii de trafic aerian permiţând aterizarea în ciuda alertei de furtună emisă de municipalitate.

Avionul, care efectua zborul FZ981 pe ruta Dubai - Rostov-pe-Don, s-a prăbuşit în jurul orei locale 3.50 (2.50, ora României), în apropierea pistei aeroportului din oraşul rus, în condiţii de vizibilitate redusă şi la a doua încercare de aterizare, conform unei surse din cadrul serviciilor locale de urgenţă, notează Interfax.

62 de persoane se aflau la bordul aeronavei, conform cercetărilor preliminare, dintre care 55 erau pasageri, au informat autorităţile locale la scurt timp după accident.

Ulterior, compania aeriană FlyDubai a emis un comunicat oficial în care şi-a exprimat regretul pentru tragicul accident aviatic, confirmând, totodată, că la bordul aparatului de zbor se aflau 62 de persoane – 55 de pasageri şi 7 membri ai echipajului.

Potrivit companiei, dintre cei 55 de pasageri 44 erau cetăţeni ruşi, opt ucraineni, doi indieni şi un uzbec. Dintre pasageri, 33 erau femei, 18 bărbaţi şi patru copii.

Anterior, şeful serviciilor locale de urgenţă, Igor Oder, declarase într-o conferinţă de presă că cei mai mulţi dintre cei aflaţi la bord erau cetăţeni ruşi. 

„Şase dintre cei şapte membri ai echipajului erau străini. Comandantul echipajului era cetăţean al Ciprului“, a declarat pentru RIA Novosti purtătorul de cuvânt al procuraturii.

Unul dintre membrii echipajului era rus, a declarat Aina Cernova, viceconsul la Consulatul General al Rusiei din Dubai, transmite sputniknews.com.

La rândul său, Consulatul ucrainean din Rostov-pe-Don a afirmat că, potrivit datelor preliminare, cel puţin opt cetăţeni ucraineni se aflau la bordul aparatului de zbor care s-a prăbuşit. 

Eroare de pilotaj sau probleme tehnice?

Guvernatorul regiunii Rostov a precizat că o cauză a accidentului aviatic ar putea să fie vântul puternic din lateral, care bătea în rafale de 50-80 kilometri pe oră. 

De asemenea, vântul puternic a determinat redirecţionarea a două zboruri spre alte aeroporturi din zonă, după ce vineri municipalitatea din Rostov-pe-Don a emis o alertă de furtună.

Comisia care investighează accidentul a anunţat însă că anchetatorii analizează două ipoteze principale legate de cauza prăbuşirii aparatului de zbor.

„În prezent, analizăm două ipoteze principale pentru accidentul de avion de la Rostov-pe-Don: eroare de pilotaj în legătură cu condiţii de vreme nefavorabilă sau o eroare tehnică“, a declarat o reprezentantă a comisiei de anchetă, Oksana Kovrijnaia, citată de Interfax, notează agerpres.ro.

Avionul a explodat în urma aterizării ratate, iar incendiul a fost stins de multiple echipaje de pompieri sosite la faţa locului. 

Potrivit autorităţilor ruse, citate de TASS, peste 500 de persoane au intervenit la locul accidentului cu 60 vehicule. 

Ministerul regional de Urgenţe a confirmat că nu au existat supravieţuitori în urma accidentului.

„Un avion Boeing-737 a ratat aterizarea. Avea 55 de pasageri la bord, iar toţi au murit” a declarat un purtător de cuvânt regional pentru TASS.

„Avionul s-a dezintegrat complet la capătul pistei de aterizare” a declarat, la rândul său, şeful serviciilor locale de urgenţă, Igor Oder, conform aceleiaşi surse.

Aeroportul din Rostov-pe-Don va rămâne închis cel puţin până duminică, iar guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev, a declarat o zi de doliu în memoria victimelor accidentului aviatic şi a promis ajutor pentru rudele pasagerilor care şi-au pierdut viaţa.

„Mâine va fi zi de doliu. Guvernul va oferi asistenţă membrilor familiilor celor care au murit“, a declarat Golubev.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a transmis condoleanţe familiilor victimelor.

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"