Traducătorul lui Mihail Gorbaciov: SUA nu au promis niciodată Rusiei că NATO nu se va extinde spre Est

Zvonurile cu privire la aşa-zise „înţelegeri verbale" sau promisiuni pe care le-ar fi făcut SUA fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov, la sfârşitul anilor '80, cum că NATO nu se va extinde niciodată în Europa de Est nu corespund realităţii, a declarat recent Pavel Palajcenko, traducătorul lui Gorbaciov, într-o intervenţie la Rossia-24, relatează Agerpres.

Rusia are convingerea că a fost trădată de NATO după ce Occidentul ar fi promis fostei URSS, la sfârşitul Războiului Rece, că Alianţa nu se va extinde spre Est.

Palajcenko, în prezent şef al Departamentului pentru relaţii internaţionale şi relaţii cu presa al Fundaţiei Gorbaciov,

a afirmat săptămâna trecută că nu a existat nicio înţelegere cu Rusia cum că NATO nu se va extinde în Est, ci că negocierile de la sfârşitul anilor '80 s-au referit strict la o neextindere a infrastructurii pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane (RDG).

„Obligaţiile Republicii Federale Germane (RFG) cu privire la o reducere substanţială a Bundeswehr-ului (armata), la nedesfăşurarea armelor nucleare pe teritoriul fostei RDG, precum şi alte obligaţii, toate acestea sunt înregistrate" într-un acord, a precizat Palajcenko, citat de agenţia de presă Regnum.

Mai mult, la începutul anilor anilor '90 nu se punea problema unei extinderi a NATO şi doar când „a început procesul de extindere a NATO, când a început dezbaterea despre o eventuală extindere, diplomaţia rusă a acţionat destul de activ pentru a preveni această expansiune” a spus el, explicând că Rusia nu a reuşit, în schimb fiind semnat „Actul fondator Rusia-NATO ( 1997), care rămâne în vigoare”,

„În opinia mea, acesta este un acord bun şi ar trebui protejat”, a adăugat el.

Negocierile au avut loc când nimănui nu-i trecea prin minte că Pactul de la Varşovia se va destrăma în scurt timp, iar apoi ţările satelit vor adera la NATO, spune traducătorul fostului lider sovietic care povesteşte detalii de culise ale negocierilor între URSS şi Occident, în cartea sa „Profesia şi Timpul”.

Potrivit publicaţiei britanice „The Guardian”, în noua sa carte, „Not One Inch: America, Russia, and the Making of the Cold War Stalemate”, istoricul Elise Sarotte, prezintă discuţiile private despre expansiunea NATO atât din cadrul alianţei occidentale, cât şi cu Rusia , punând în lumină neputinţa acesteia din urmă de a încetini efectul de cascadă al politicii NATO de deschidere a uşilor. Autorul concluzionează că, din punct de vedere tehnic acuzaţia de trădare repetată a Rusiei este neadevărată, dar are o parte de adevăr psihologic.

La un anumit nivel, acuzaţia are la bază atât angajamentele verbale ale secretarului de stat american James Baker în mandatul lui George HW Bush, cât şi termenii unui tratat semnat la 12 septembrie 1990, care stabileşte modul în care trupele NATO ar putea opera pe teritoriul fostei Germanii de Est. 

Putin susţine că Baker, într-o discuţie din 9 februarie 1990 cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov , a promis că NATO nu se va extinde spre est dacă Rusia va accepta unificarea Germaniei.

A doua zi, cancelarul Helmut Kohl, care s-a exprimat ambiguu cu privire la rămânerea Germaniei în NATO după unificare, i-a mai spus lui Gorbaciov: „în mod firesc, NATO nu şi-ar putea extinde teritoriul până la actualul teritoriu al RDG”. Promisiunea, reluată într-un discurs al secretarului general al NATO din 17 mai, a fost citată de Putin în discursul său de la Conferinţa de securitate de la Munchen (2007) În memoriile sale, Gorbaciov a prezentat aceste asigurări ca fiind momentul care a deschis calea unui compromis asupra Germaniei.

Aceste promisuni nu au fost puse pe hîrtie într-un tratat, iar asta în principal pentru că Bush a simţit că Baker şi Kohl au mers mult prea departe.

Acordul final, semnat de Rusia şi Occident în septembrie 1990, se aplica doar Germaniei şi a permis trupelor NATO staţionate în străinătate să treacă pe vechea linie de război rece marcată de Germania de Est. Acordul a fost cuprins într-un act adiţional. Angajamentul NATO privind protecţia, înscris în articolul 5, s-a mutat pentru prima dată spre est, pe fostul teritoriu deţinut de Rusia.

A prevăzut Rusia implicaţiile acordului din 1990 pentru ţările semnatare ale Pactului de la Varşovia?

Da, pentru că mulţi factori de decizie ruşi s-au opus concesiilor făcute la acea vreme de Gorbaciov, parţial din cauza implicaţiilor pentru Europa de Est. Rusiei i s-au oferit asigurări verbale cu privire la limitele expansiunii NATO, dar nicio garanţie scrisă. În martie 1991, John Major, de exemplu, a fost întrebat de ministrul sovietic al apărării, mareşalul Dmitri Iazov, despre interesul Europei de Est de a adera la NATO. Major, potrivit jurnalelor ambasadorului britanic la Moscova, Rodric Braithwaite, l-a asigurat că „niciodată nu se va întâmpla aşa ceva”.