Sute de camioane ucrainene blocate la frontiera cu Rusia, după ce Moscova a schimbat peste noapte regulile în Uniunea Vamală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou episod în războiul comercial dintre Ucraina şi Rusia. După ce Gazprom a ameninţat că va cere Kievului plată în avans a gazelor, dacă nu va fi rezolvată problema datoriei pentru consumul din august, din nou, la frontiera dintre cele două state s-au format cozi de camioane, după ce în Uniunea Vamală au fost schimbate unele reguli de transport al mărfurilor.

Peste 350 de vehicule, în special camioane, sunt blocate în punctele vamale Lugansk şi Doneţk. Potrivit Serviciului Vamal al Ucrainei, cozile s-au format pentru că Moscova a pus în aplicare noile reguli privind tranzitul mărfurilor importate de ţările Uniunii Vamale. Şoferii spun că nu au fost informaţi din timp despre schimbările care au intrat în vigoare pe 28 octombrie.Analiştii supun că aceasta face parte tot din strategia Moscovei de a constrânge Kievul să nu semneze, la sfârşitul acestei luni, la Villnius, acordul de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană.

Zilele trecute, vicepreşedintele Gazprom, Valeri Golubev, a declarat că gigantul gazier rus ar putea cere în noiembrie plată în avans a gazeleor pentru luna decembrie de la Ucraina, invocând prevederile contractului. Anterior, Gazpromul i-a amintit Kievului că nu şi-a plătit factura de 882 de milioane de dolari pentru consumul din luna august.

Premierul Ucrainei i-a răspuns că ţara sa pregăteşte un răspuns pentru ameninţările venite din partea Moscovei în problema gazelor. Kievul vrea să repete succesul american privind extracţia gazelor de şist, iar compania "Chevron" va investi în acest domeniu 350 de milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!