Specialiştii ruşi pun la cale un plan pentru a salva Pământul de coliziunea cu un asteroid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii ruşi se vor întruni într-o şedinţă secretă, pentru a pune la cale un plan care să împiedice un asteroid cu diametrul de 350 de metri, să se prăbuşească pe Terra peste 26 de ani, a anunţat miercuri directorul Agenţiei Spaţiale ruse, Anatoli Perminov.

"Consiliul nostru ştiinţifico-tehnic se va întruni în curând, cu uşile închise, şi va analiza ce putem face" pentru a împiedica asteroidul Apophis să distrugă o parte a planetei Terra în 2036, a declarat Perminov pentru postul de radio Vocea Rusiei.

Dacă asteroidul Apophis, cu un diametru de aproximativ 350 de metri, ar lovi planeta în cursul trecerii sale, aşteptată în 2036,  coliziunea ar crea un nou deşert de mărimea Franţei, transmite Mediafax.

La rândul ei, Agenţia Spaţială Americană (NASA) a anunţat, în octombrie, că  potrivit unor noi calcule, probabilitatea unei coliziuni între asteroid şi planetă în 2036 s-a redus în mod semnificativ.

Asteroidul ar putea trece la 30.000 de kilometri de planetă, în 2029, mai aproape decât unii sateliţi geostaţionari, şi ar putea intra în coliziune cu Tera şapte ani mai târziu.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil