Scrisoare parodică luată în serios de anchetatorii regimului Putin: Doi rapperi celebri în Rusia sunt acuzaţi de reabilitarea nazismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rapperul Noize MC FOTO Wikimedia

Doi rapperi populari în Rusia au ajuns în vizorul regimului Putin din cauza unei scrisori parodice la adresa armatei.

Comitetul de Anchetă, care examinează infracţiunile considerate cele mai grave de regimul Putin, a anunţat într-un comunicat că şeful instituţiei, Aleksandr Bastrîkin, a însărcinat o echipă să deschidă o investigaţie preliminară asupra declaraţiilor lui Ivan Alekseev, un rapper de 36 de ani cunoscut sub numele Noize MC, şi ale lui Miron Fiodorov, tot de 36 de ani, cu numele de scenă Oxxxymiron. Cei doi sunt suspectaţi că de reabilitarea nazismului şi de lipsă de respect faţă de armata rusă.

Această decizie survine în urma apariţiei unei scrisori a unui „grup de patrioţi”, a precizat Comitetul de Anchetă. „Reclamanţii notează că, în activitatea lor, rapperii promovează o atitudine negativă la adresa forţelor de ordine, tentative de reabilitare a nazismului şi activităţi extremiste”, susţine Comitetul de Anchetă.

O glumă luată în serios de autorităţi

Anchetatorii nu au precizat locul apariţiei acestei scrisori, dar, la începutul săptămânii trecute, un blogger rus, Dmitri Iakuşev, a dat publicităţii o scrisoare pe care a prezentat-o ca fiind redactată de un „grup de patrioţi”.

Autorii acestei scrisori apreciază că textele celor doi rapperi sunt „o ameninţare” la adresa securităţii naţionale a Rusiei şi că ei sunt „mai periculoşi decât expansiunea NATO”.

Însă bloggerul Iakuşev a anunţat apoi că această scrisoare era în realitate o parodie. „Stop”, a scris el, „a fost o glumă”. „Un îndemn fictiv, scris sub o formă idioată, o satiră a epocii noastre”, a explicat el.

Represiunea împotriva disidenţilor se intensifică în Rusia

Anul acesta, autorităţile ruse şi-au intensificat represiunile împotriva disidenţilor, plasându-l în detenţie pe principalul opozant al lui Putin, Aleksei Navalnîi, interzicând organizaţiile acestuia şi exercitând o presiune suplimentară asupra puţinei prese independente. Printre persoanele luate în colimator figurează artişti şi rapperi.

În octombrie, anchetatorii ruşi au anunţat declanşarea unei anchete împotriva unui alt rapper popular, Alişer Morgenştern, 23 de ani, pentru că acesta a spus, într-un interviu, că „nu înţelege” de ce se celebrează în Rusia, în fiecare an pe 9 mai, victoria asupra naziştilor, un act produs „în urmă cu 76 de ani”. Morgenştern a părăsit între timp Rusia, fiind acuzat de trafic de droguri.

Celebrările de 9 mai, cu parade militare în principalele oraşe, sunt un moment de comuniune patriotică în Rusia în jurul armatei şi a regimului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor