Reacţia Moscovei după ce a fost acuzată de testarea unor arme antisatelit: „Propagandă americană”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diplomaţia rusă a catalogat vineri drept ”propagandă” acuzaţii americane - reluate de Londra - potrivit cărora Moscova ar fi testat săptămâna trecută o armă care poate să fie folosită pentru a distruge sateliţi în spaţiu, iar Kremlinul pledează în favoarea unei ”demilitarizări complete a spaţiului”, relatează AFP.

”Noi ne îndemnăm colegii americani şi britanici să dea dovadă de profesionalism şi să se aşeze la masa negocieirlor în loc să difuzeze mesaje de propagandă”, afirmă Ministerul rus de Externe într-un comunicat, adăugând că aceste acuzaţii vizează ”să discrimineze” activităţile spaţiale ruse.

Diplomaţia rusă susţine că ”testele efectuate la 15 iulie de către Ministerul rus al Apărării nu au constituit o ameninţare la adresa altor  dispozitive spaţiale şi, mai ales, nu au încălcat normele şi principiile dreptului internaţional”.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat anterior că ”Rusia a fost mereu şi rămâne o ţară loială obiectivului demilitarizării complete a spaţiului”.

Generalul Jay Raymond, comandantul Forţelor spaţiale americane, acuză că sistemul folosit de ruşi în testul de săptămâna trecută este acelaşi sistem faţă de care Space Command şi-a exprimat îngrijorarea anul acesta, după ce Ruaia a efectuat manevre în apropierea unui satelit aparţinând Guvernului american.

”Este vorba despre o nouă probă a eforturilor constante ale Rusiei de a dezvolta şi de a testa sisteme în spaţiu, în acord cu doctrina militară a Kremlinului de a recurge la armament care să ţină sub ameninţare instalaţiile Statelor Unite şi ale aliaţilor lor”, a subliniat generalul, citat într-un comunicat.

”Acest eveniment pune în lumină pledoaria ipocrită a Rusiei în favoarea controlului armamentului în spaţiu”, denunţă un oficial de rang înalt de la Departamentul de Stat, însărcinat cu controlul armamentului, Christopher Ford.

Rusia a efectuat, într-adevăr un test spaţial la 15 iulie, însă este vorba despre un ”satelit-inspector”, în măsură să diagnosticheze starea altui satelit, de la mică distanţă, a anunţat, citat de agenţiile ruse de presă, Ministerul rus al Apărării.

Acest satelit a inspectat un dispozitiv rusesc aflat pe orbită, anunţa săptămâna trecută agenţia publică rusă de presă RIA Novosti.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă