Reacția lui Putin, după victoria lui Trump: Lupta pentru noua ordine mondială este în desfășurare, am ajuns la o linie periculoasă

0
Publicat:

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ținut un discurs în care a reluat tema noii ordini mondiale. Putin a spus că lupta pentru noua ordine mondială este în desfășurare și că omenirea a ajuns la o linie periculoasă. Discursul a fost ținut la o zi după ce s-a aflat că noul președinte al SUA va fi Donald Trump.

Președintele rus Vladimir Putin FOTO: Arhivă

Discursul a fost ținut joi, în fața participanților la clubul de discuții Valdai din stațiunea Soci de la Marea Neagră. Liderul Rusiei a condamnat SUA pentru încercarea de a provoca o înfrângere strategică Rusiei în Ucraina.

Vladimir Putin a reluat tema potrivit căreia în prezent este în desfășurare o luptă pentru a modela o nouă ordine mondială pe măsură ce epoca de după Războiul Rece, dominată de Occident, se prăbușește.

Vladimir Putin a vorbit despre armele nucleare spunând că omenirea este în pericol, potrivit Reuters.

„Am ajuns la o linie periculoasă. Apelurile Occidentului de a provoca o înfrângere strategică Rusiei, o țară cu cel mai mare arsenal de arme nucleare, demonstrează aventurismul exorbitant al politicienilor occidentali”, a spus Putin la o zi după ce a aflat că Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA.

Potrivit lui Putin, Occidentul a căutat „cu aroganță” să prezinte Rusia drept putere învinsă după căderea Uniunii Sovietice din 1991 iar NATO este „un anacronism”.

El a mai declarat că Rusia nu a considerat civilizația occidentală inamică, în ciuda încercărilor SUA și ale aliaților săi de a izola Moscova. Lumea se schimba și multe țări puternice nu vor să izoleze Rusia, a fost concluzia lui Putin.

„Prima structură a lumii dispare irevocabil, putem spune că a dispărut deja și se derulează o luptă serioasă, ireconciliabilă pentru formarea uneia noi. Lumea are nevoie de Rusia și nicio decizie a presupușilor superiori de la Washington sau de la Bruxelles nu poate schimba asta”, a precizat Vladimir Putin.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă