Raport final: Piloţii aeronavei lui Kaczynski au vrut să aterizeze cu orice preţ, deoarece acesta "s-ar fi înfuriat" dacă se anula aterizarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
10 aprilie - Preşedintele polonez Lech Kaczynski moare

Investigatorul rus Alexei Morozov i-a purtat pe jurnaliştii chemaţi la prezentarea raportului final asupra tragediei de la Smolensk prin ultimele minute de zbor ale aeronavei prezidenţiale poloneze. Concluziile anchetei sunt clare: echipajul de bord a fost supus unei presiuni din partea înalţilor oficiali prezenţi la bord şi a încercat o aterizare cu orice preţ, în ciuda avertismentelor primite de la turnul de control rusesc privind exi

Rusia susţine, astfel, că întreaga vină pentru tragedia aviatică de la Smolensk în care şi-a pierdut viaţa liderul polonez Lech Kaczynski, alături de alţi circa o sută de înalţi demnitari, aparţine echipajului de zbor.

Piloţii au decis să ignore avertismentele privind condiţiile meteo nefavorabile de teamă să nu-l supere pe preşedintele Kaczynski.

De asemenea, ancheta ruşilor arată că prezenţa şefului forţelor armate poloneze, în al cărui sânge s-a găsit alcool, în cabina piloţilor a determinat echipajul să-şi asume riscuri inutile.

10 aprilie 2010 a fost a fost cea mai neagră zi din istoria contemporană a Poloniei. Avionul prezidenţial Tupolev Tu-154, cu 96 de persoane la bord, printre care preşedintele Lech Kaczynski, soţia sa şi numerosi oficiali de rang înalt, s-a prabuşit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul Smolensk, din vestul Rusiei, pe o ceaţă densă. Nu a existat niciun supravieţuitor.

Oficialii polonezi trebuiau să ajungă la ceremonia de comemorare a masacrului ofiţerilor polonezi de către poliţia secretă a lui Stalin în pădurea Katyn, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

Potrivit Tatianei Anodina, şefa Comitetului aviatic inter-statal de la Moscova, avionul prezidenţial era în perfectă stare la momentul decolării de pe aeroportul din Varşovia. Aerovana nu a suferit defecţiuni tehnice în timpul zborului. Înainte de impact, la bordul avionului, nu a fost nicio explozie şi niciun incendiu.

Tragedia a avut loc, precizează Anodina, tocmai pentru că echipajul nu a respectat instrucţiunile primite de la sol privind aterizarea pe un alt aeroport.

"În timpul zborului, echipajul a fost informat în mod repetat privind condiţiile existente pe aeroportul-destinaţie", a adăugat aceasta.

Ancheta realizată de ruşi a scos la iveală şi lipsuri privind trainingul echipajului aflat la bordul aeronavei prezidenţiale poloneze. Căpitanul Arkadiusz Protasiuk şi copilotul său, maiorul Robert Grzywna, se temeau de o reacţie negativă din partea preşedintelui dacă aterizarea s-ar fi anulat.

Înegistrările audio de la bordul aeronavei au captat o replică a unuia dintre membrii echipajului care spunea că preşedintele Kaczynski "s-ar fi înfuriat" dacă s-ar fi anulat aterizarea sau dacă s-ar fi decis să se aterizeze pe un alt aeroport, deoarece nu dorea modificări ale programului.

La conferinţa de presă de la Moscova, anchetatorii ruşi au dat drumul înregistrării audio din ultimele minute ale zborului, inclusiv conversaţiilor purtate cu controlorii de trafic ruşi.

Înainte de finalul înregistrării, se poate auzi un mesaj în limba engleză de la sistemul de avertizare al aeronavei care le cerea piloţilor să ia altitudine.

Un purtător de cuvânt al guvernului polonez a precizat că premierul Donald Tusk şi-a scurtat vacanţa şi a revenit în Polonia pentru a vorbi cu Jerzy Miller, cel care coordonează ancheta realizată de polonezi, despre raportul întocmit de anchetatorii ruşi.

În decembrie, premierul polonez Donald Tusk considera inacceptabilă o schiţă de lucru a raportului, precizând că multe dintre concluzii erau insuficient fundamentate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă