Putin, contestat în stradă. Peste o sută de protestatari au fost arestaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatar arestat la Moscova FOTO EPA-EFE

Sute de manifestanţi, majoritatea purtând măşti de protecţie inscripţionate cu sloganul „nu”, au defilat miercuri seara la Moscova, capitala Rusiei, pentru a cere demisia preşedintelui Vladimir Putin şi a protesta faţă de modificările constituţionale care-i permit acestuia din urmă să rămână la putere până în 2036, relatează Reuters.

Prima importantă manifestaţie de la aşa-zisul referendum constituţional din Rusia s-a încheiat cu arestări, după cum spun martori şi o organizaţie de monitorizare a protestelor.

„Rusia fără Putin!”, au scandat manifestanţii, potrivit unui reporter AFP.

Ei au denunţat un „vot trucat” în cadrul plebiscitului din 25 iunie - 1 iulie, organizat, potrivit experţilor, în cadrul unui format improvizat şi cu multe neregularităţi.

O listă cu semnături a fost deschisă pentru înaintarea unui recurs la Curtea Supremă faţă de consultarea populară a lui Putin.

Poliţia a intervenit împotriva protestatarilor după ce aceştia din urmă au intrat pe unul dintre principalele bulevarde ale Moscovei.

Potrivit OVD-Info, 103 persoane au fost plasate în detenţie. Poliţia şi Guvernul încă nu au transmis informaţii despre arestări şi situaţia contestatarilor aflaţi în detenţie. Agenţia de presă TASS, afiliată puterii, a confirmat numărul protestatarilor arestaţi.

Aflat de peste două decenii la putere, fie ca preşedinte, fie ca premier, Putin este îndemnat de contestatarii săi să se retragă.

O manifestaţie anti-Putin a avut loc miercuri seara şi la Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui rus.

Revizuirea Constituţiei îi permite lui Putin să candideze la Kremlin la alegerile prevăzute în 2024 şi 2030.

FOTO EPA-EFE

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete