Preşedinte pe viaţă. Constituţia care îi permite lui Putin să rămână în fruntea ţării până la 83 de ani intră în vigoare sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin FOTO AFP

Reforma constituţională aprobată de alegătorii ruşi urmează să intre în vigoare sâmbătă, a anunat vineri Kremlinul, relatează Reuters.

Această reformă a preşedintelui Vladimir Putin îi oferă posibilitatea să rămână la conducerea ţării până în 2036.

Aproape opt alegători ruşi din zece care s-au prezentat la urne au aprobat această revizuire constituţională, un scor prezentat joi de Kremlin drept un ”referendum triumfal al încrederii” în Putin, respins de opoziţie, care denunţă fraude, drept ”mincinos”.

Guvernul i-a încurajat pe alegători să susţină această reformă - catalogată drept o ”lovitură de stat constituţională” de către criticii ei -, promiţându-le, prin tragere la sorţi, apartamente şi organizând campanii de comunicare cu privire la alte subiecte populare supuse referendumului, precum menţinerea pensiilor şi interzicerea de facto a căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Rezultate falsificate

Referendumul constituţional din Rusia, care îi permite lui Vladimir Putin să-şi prelungească şederea la Kremlin până în 2036, a fost fraudat, acuză asociaţia independentă pentru apărarea drepturilor alegătorilor „Golos”. Uniunea Europeană cere o anchetă în cazul acestei aceuzaţii, în timp ce Kremlinul se felicită pentru o victorie „triumfală”.

În susţinerea acuzaţiilor sale, „Golos” a enumerat, într-un raport de evaluare, votul multiplu, umplerea urnelor şi încălcarea confidenţialităţii, transmite agenţia de presă DPA, preluată de Agerpres în pagina electronică.

Zeci de milioane de alegători nu şi-au putut exprima votul pe teren neutru, subliniază „Golos”. Un număr semnificativ de voturi au fost adunate prin votări organizate direct la întreprinderi şi instituţii, de fapt sub controlul conducerii lor, precizează asociaţia.

Rezultatele înseşi au fost falsificate, în timp ce votul nu a avut loc sub monitorizarea unor observatori internaţionali independenţi, denunţă „Golos”.

Uniunea Europeană cere o anchetă

UE a îndemnat joi Rusia să ancheteze asupra neregulilor denunţate, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Avem cunoştinţă de acuzaţii privind nereguli. Ne aşteptăm, prin urmare, ca aceste raporturi să facă obiectul unei anchete corespunzătoare, pentru că este vorba de acuzaţii grave”, a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.

UE a deplâns totodată lipsa unei campanii, „ceea ce i-a privat pe alegători de acces la o informaţie echilibrată şi la o dezbatere corespunzătoare pentru aducerea unor modificări atât de importante”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

El a condamnat de asemenea organizarea plebiscitului pe teritoriul ucrainean, mai exact în Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în martie 2014. „Nu recunoaştem votul în aceste teritorii”, a avertizat Stano.

Nu în ultimul rând, UE a îndemnat Rusia să-şi respecte obligaţiile internaţionale, inclusiv cele privind punerea în aplicare a deciziilor Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). Prin urmare, Moscova este îndemnată să modifice amendamentul ce prevede întâietatea Constituţiei ruse asupra tratatelor internaţionale.

UE nu a comentat punctul referitor la menţinerea lui Putin la putere până în 2036, dar s-a pronunţat pentru existenţa unor „frâne şi contraponderi în sistem”. „Alegerile trebuie să fie libere, corecte şi democratice, fără nicio restricţie pentru opoziţie, pentru a permite o competiţie politică loială”, a insistat Peter Stano.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine