Patrușev se îndoieşte că un grup pro-ucrainean a aruncat în aer gazoductele Nord Stream

0
Publicat:

Unul dintre principalii aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat că se îndoieşte că gazoductele Nord Stream au fost aruncate în aer de un grup pro-ucrainean, precizând că Moscova nu ştie cine este în spatele atacului, relatează Reuters.

Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului rus de securitate FotoL: Twitter

Secretarul Consiliului rus de securitate Nikolai Patruşev a declarat că Ucraina nu a câştigat nimic din distrugerea conductelor.

Media din Germania şi SUA au relatat, săptămâna trecută, că serviciile de informaţii americane cred că un grup pro-ucrainean este autorul exploziilor din septembrie anul trecut, care au avariat grav conductele.

Rusia a calificat incidentul drept un atac terorist şi a sugerat că ţările occidentale se află în spatele lui: „Evident că este o intoxicare coordonată în media", a declarat miercuri şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a apreciat că numai un actor statal ar avea posibilitatea de a executa o operaţiune de sabotaj asupra unor conducte submarine.

Potrivit Agerpres, la rândul său, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a calificat drept „propagandă americană ignorantă" ideea că un grup pro-ucrainean neafiliat nimănui ar fi putut detona acele conducte.

„Ei trebuie să fi fost luptători solitari împotriva blestemaţilor de moscoviţi. Nişte nemernici fără glorie care salvează lumea. S-au scufundat în mare, au aruncat în aer două conducte imense pe fundul mării şi au dispărut în apus. Neobservaţi. Într-o mare plină de nave NATO şi de sisteme internaţionale de observare", a scris Medvedev pe Telegram.

Zelenski a negat orice legătură a ţării sale cu exploziile

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat vineri orice legătură a ţării sale cu exploziile care au avariat anul trecut în septembrie gazoductele Nord Stream.

„Nu avem nimic de-a face cu asta", a precizat Zelenski.

Mai mult, Zelenski a semnalat că apariţia unor asemenea „dezinformări" ar putea avea drept scop „încetinirea ajutorului oferit Ucrainei" de statele occidentale în războiul pornit de Rusia.

„Cred că este foarte periculos ca unele mass-media independente, pentru care am avut mereu un mare respect, să facă astfel de paşi", a deplâns preşedintele ucrainean. 

„Cred că este o greşeală, şi ea serveşte doar Federaţiei Ruse" sau unor „grupuri economice care sunt interesate să nu se adopte sancţiuni puternice" împotriva Rusiei, a mai spus Zelenski.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă