Moscova speră să-şi lărgească cota pe piaţa armamentului în urma testării unor noi sisteme în războiul civil din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moscova speră să-şi lărgească cota pe care o deţine pe piaţa mondială a armamentului, cu ajutorul noilor arme pe care le-a testat în premieră în războiul civil din Siria, relatează The Associated Press.

Comenzile străine de armament rusesc însumează, în următorii ani, 50 de miliarde de dolari, a estimat miercuri şeful Serviciului federal pentru cooperare militaro-tehnică (FSVTS) Dmitri Şugaiev.

Moscova a vândut anul trecut armament în valoare de 15 miliarde de dolari şi s-a clasat pe locul doi în lume, după Statele Unite.

Vânzările din acest an urmează să atingă acelaşi nivel.

Şugaiev a citat estimări ale unor experţi potrivit cărora Rusia deţine în prezent 27% din piaţa mondială de avioane militare, aproximativ 30% din cea a armamentului terestru şi aproximativ 20% din sistemele antiaeriene vândute în lume.

Campania militară din Siria a permis armatei să testeze noi sisteme de armament şi a ajutat la atragerea unor noi clienţi, a declarat la rândul său un adjunct al ministrului Apărării, Iuri Borisov.

”Şansa de a testa armament în condiţii reale de luptă nu poate fi supraestimată”, a apreciat Borisov.

”Clienţii au început să facă coadă la arme validate în Siria”, a adăugat el.

Borisov a enumerat între sistemele testate pentru prima oară în războiul din Siria avioanele de vânătoare de tip Su-30 şi Su-35, noi elicoptere de atac, rachete, sisteme de război electronic, piese de artilerie şi alte echipamente.

Iuri Borisov, însărcinat cu arsenalul militar, a precizat că folosirea acestor echipamente în Siria le-a permis celor care le-au conceput să repare probleme cu care se confruntau mai rapid decât în condiţii de pace.

De asemenea, Alekandr Fomin, alt adjunct al ministrului Apărării, însărcinat cu relaţiile militare internaţionale, a declarat că Moscova speră să-şi crească vânzările de armamant în ţările din Africa şi să-şi recupereze astfel pieţe pe care le-a pierdut după implozia fostei Uniuni Sovietice.

”Noi credem că avem perspective mari pe piaţa africană” de armament, a apreciat el.

Fomin şi alţi oficiali au salutat târgul de armament al Forţelor terestre organizat luna aceasta lângă Moscova, anunţând că a atras noi potenţiali clienţi.

Occidentul a ignorat acest târg, în contextul tensiunilor cu Rusia din cauza conflictului din Ucraina.

Statele Unite şi aliaţii lor şi-au întrerupt cooperarea militară cu Rusia şi i-au impus sancţiuni din cauza anexării Peninsulei ucrainene Crimeea şi susţinerii financiare şi militare a rebelilor proruşi care luptă împotriva forţelor de la Kiev în regiunea Donbas (est).

Occidentul s-a împuşcat singur în picior prin îngheţarea cooperării militaro-tehnice cu Moscova, a apreciat Fomin, exprimându-şi speranţa ca aceste relaţii să poată fi reluate.

”Noi rămânem deschişi şi vom primi pe toată lumea”, a declarat el.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele