Liderul opoziţiei ruse, anchetat pentru defăimarea unui veteran al celui de-al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnii Foto EPA

Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK) al opozantului rus Aleksei Navalnîi era vizat vineri de o percheziţie, a anunţat organizaţia, care denunţă o nouă manvreă de intimidare din partea Kremlinului, relatează AFP.

Navalnîi, vizat de percheziţii şi audiat într-un dosar de defăimare, o nouă manevră de intimidare din partea Kremlinului

”FBK este percheziţionat”, a anunţat pe Twitter Aleksandr Golovaci, avocatul organizaţiei, care a publicat o înregistrare video în care apar agenţi de poliţie care se apropie de birou.

Opozantul, oaia neagră a Kremlinului, a anunţat pe contul de Instagram că a fost audiat de către puternicul Comitet de anchetă, în cadrul unui dosar de defăimare şi că două apartamente cu care are legătură urmează să fie percheziţionate.

”Trebuie să luptăm împotriva acestui regim dezgustător”, îndeamnă Navalnîi, căruia i s-a interzis să părăsească Moscova.

El acuză autorităţile ruse de faptul că încearcă să-i paralizeze astfel acţiunea, odată cu apropierea alegerilor în aproximartiv 30 de regiuni ruse, prevăzute în septembrie.

O reprezentantă a RBK, Liubov Sobol apreciază că autorităţile profită de această anchetă cu privire la defăimare împotriva lui Navalnîi pentru a-i slăbi mişcarea.

”Acesta este un pretext practic ca Kremlinul să preia controlul asupra biroului nostru şi să ne paralizeze activitatea. Nu vor reuşi”, scrie ea.

Comitetul rus de anchetă a deschis o anchetă cu privire la defăimare împotriva lui Aleksei Navalnîi, care a difuzat informaţii ”mincinoase” şi ”injurioase la adresa onoarei şi demnităţii” unui veteran din al Doilea Război Mondial, care şi-a exprimat la televiziune susţinerea faţă de refrendumului constituţional de la 1 iulie, care consolidează puterile lui Vladimir Putin.

   

Aleksei Navalnîi şi organizaţia sa au fost vizaţi anul trecut de mai multe serii de percheziţii şi blocări de active.

Opozantul consideră că a fost vorba despre represalii faţă de organizarea unei mişcări de contestare în vara lui 2019, odată cu apropierea alegerilor laMoscova. Acest scrutin s-a soldat cu o dezavuare a multor candidaţi susţinuţi de Kremlin.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată