Lideri ai partidului german de extremă dreapta AfD, „convocaţi“ la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, îi va primi marţi la Moscova pe mai mulţi lideri ai partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), pe fondul tensiunilor între cele două ţări, în cadrul unei vizite descrise de Kremlin drept ''foarte importantă''.

Rusia a menţinut relaţii foarte variate cu Germania, unele de succes în anumite domenii şi mai puţin bune în altele, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu privire la respectiva vizită, potrivit agenţiei de presă ruse Interfax.

Serghei Lavrov se va întâlni cu şeful grupului parlamentar al AfD, Tino Chrupalla, ce va fi însoţit de purtătorul de cuvânt al partidului în probleme de politică externă, Paul Hampel.

AfD a declarat la Berlin că această vizită survine ca urmare a invitaţiei formulate de către parlamentul rus.

Relaţiile ruso-germane sunt în prezent unele tensionate, după otrăvirea lui Aleksei Navalnâi, critic vocal al conducerii ruse tratat cu succes la Berlin după ce a fost transferat în stare gravă din Rusia, la sfârşitul lui august.

În octombrie, la cererea Germaniei, Uniunea Europeană a impus în contextul cazului Navalnâi sancţiuni împotriva a şase oficiali ruşi importanţi, printre care şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB), Aleksandr Bortnikov.

Partidul german de extremă dreapta AfD pledează pentru ridicarea sancţiunilor impuse împotriva Rusiei de către UE şi pentru normalizarea relaţiilor cu Moscova. 

Doi deputaţi ai Die Linke l-au vizitat pe Edward Snowden în exilul din Rusia

Doi deputaţi germani, membri marcanţi ai partidului Die Linke (stânga radicală), l-au vizitat la sfârşitul săptămânii trecute pe Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a SUA urmărit de Washington pentru divulgare de date confidenţiale şi aflat în exil în Rusia, a informat luni grupul parlamentar al acestei formaţiuni, transmite dpa.

Deputaţii Gregor Gysi şi Sevim Dagdelen au purtat o „discuţie detaliată“ cu Snowden, cel care a dezvăluit în 2013 amploarea reţelei de spionaj electronic a SUA.

Snowden şi-a exprimat dorinţa de a reveni în Statele Unite, unde este inculpat pentru spionaj pentru decizia de a face publice documente confidenţiale. El solicită cetăţenia rusă, dorind însă să o păstreze şi pe cea americană.

„Avertizori de integritate precum Edward Snowden nu sunt infractori, ci mari eroi care scot la iveală nemulţumiri şi infracţiuni'“, au afirmat Gysi şi Dagdelen într-un comunicat comun.

Snowden şi-a exprimat în mod repetat interesul de a primi azil politic în Germania, însă până acum nu a avut succes.

Dezvăluirile lui Snowden au provocat o uriaşă dezbatere cu privire la amploarea supravegherii guvernamentale de către agenţiile de informaţii şi au declanşat un impas diplomatic între SUA şi Germania în legătură cu spionarea de către NSA a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel.

Luni a avut loc şi o convorbire telefonică între cancelarul german Angela Merkel, şi preşedintele rus Vladimir Putin. Cei doi au discutat despre vaccinul rusesc împotriva COVID-19 şi eforturile destinate să pună capăt conflictului din estul Ucrainei, potrivit unui comunicat al Kremlinul, citat de dpa, preluată de agerpres.ro.

"În cadrul unui schimb de opinii asupra conflictului intern ucrainean, a fost remarcat cu satisfacţie faptul că, în general, încetarea focului a fost respectată", susţine Kremlinul într-un comunicat.

Pe de altă parte, un reprezentant al guvernului federal german de la Berlin a declarat că cei doi lideri au discutat pe marginea cazului disidentului rus Aleksei Navalnîi, aflat în prezent la recuperare în Germania şi despre care autorităţile germane susţin că a fost otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok, cu destinaţie militară, pe teritoriul rus.

Navalnîi (44 de ani), s-a simţit brusc rău pe 20 august, în timpul unui zbor din Siberia la Moscova. Echipajul avionului cu care călătorea el a efectuat o aterizare de urgenţă la Omsk, unde acesta a stat două zile în spital înainte de a fi transferat în Germania, la insistenţele familiei care s-a adresat direct preşedintelui Putin.

Relaţiile bilaterale ruso-germane s-au tensionat pe fondul acuzaţiilor potrivit cărora înalţi responsabili ruşi ar putea avea legătură cu otrăvirea opozantului rus în august. Înainte, legăturile dintre Berlin şi Moscova au fost afectate de asasinarea unui etnic cecen anul trecut, în centrul capitalei germane, şi de atacul cibernetic din 2015 asupra parlamentului german.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă