Kremlinul vrea să revină la modelul sovietic de gestionare a cadrelor politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful administraţiei prezidenţiale, Serghei Ivanov, nostalgic după URSS

Rusia trebuie să revină la modelul sovietic de gestionare a cadrelor politice, a declarat miercuri şeful administraţiei prezidenţiale Serghei Ivanov, estimând că nu a existat niciodată „ceva mai bun“, informează AFP.

„Pe vremea Uniunii Sovietice, politica de gestionare a cadrelor era bine organizată“, a declarat Serghei Ivanov, citat de agenţia Ria Novosti, citată de agerpres.ro.

După căderea URSS, această politică a fost abandonată, însă „trebuie să o facem să renască, nu văd nimic ruşinos în asta, oricum nimeni nu şi-a imaginat ceva mai bine şi nimeni nu a făcut ceva mai bine“, a declarat Ivanov, în cadrul unui seminar cu viceguvernatori ai regiunilor din Rusia.

Şeful administraţiei de la Kremlin, care este un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a explicat că sistemul de gestionare a cadrelor în URSS a permis formarea, în diferite regiuni, a funcţionarilor care au făcut apoi carieră în cele mai înalte instituţii ale statului, în special în ministere.

„Existau apoi filtre şi etape pe care trebuiau să le parcurgă“, a subliniat Ivanov.
 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie