Kremlinul, deranjat de discuțiile de la Davos privind pacea în Ucraina

0
Publicat:

Discuţiile din marja Forumului Economic de la Davos cu privire la propunerile de pace ale Ucrainei nu vor duce la nimic cât timp Rusia nu ia parte la ele, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Dmitri Peskov FOTO Profimedia

„Sunt pur şi simplu discuţii de dragul discuţiilor”, a spus Peskov, citat de Reuters.

„Acest proces nu poate urmări să obţină un rezultat specific dintr-un motiv evident - noi nu participăm. Fără participarea noastră, orice discuţii sunt lipsite de orice perspectivă de a duce la vreun rezultat”, a conchis el.

Peste 80 de state au dezbătut duminică la Davos asupra formulei de pace în Ucraina propuse de preşedintele Volodimir Zelenski, însă organizatorii au admis că sunt încă departe de a fi gata să includă în aceste dezbateri și partea agresoare, Rusia.

Consilierii pentru securitate naţională din 83 de state au participat la un al patrulea ciclu de discuţii pe baza propunerilor în zece puncte ale lui Zelenski pentru o pace justă şi durabilă în Ucraina, la aproape doi ani de la declanşarea invaziei de către Vladimir Putin.

Negocierile, coprezidate de Andrii Iermak, şeful de cabinet al lui Zelenski, şi de ministrul elveţian de Externe Ignazio Cassis, au avut loc cu o zi înainte de deschiderea Forumului Economic Mondial, un summit ce reuneşte elita economică şi politică a planetei și la care urmează să participe şi preşedintele ucrainean, transmite agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte