Gazprom se aşteaptă ca Siemens să îşi îndeplinească integral obligaţiile privind întreţinerea turbinelor gazoductului Nord Stream 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nord Stream

Exportatorul de gaze Gazprom a declarat că se aşteaptă ca grupul Siemens să îndeplinească obligaţiile legate de întreţinerea turbinelor necesare funcţionării fiabile a gazoductului Nord Stream 1.

Gazprom a spus că nu poate garanta funcţionarea în siguranţă a unei părţi critice a conductei care traversează Marea Baltică până în Germania deoarece are îndoieli cu privire la returnarea unei turbine din Canada, relatează news.ro.

”Gazprom se bazează pe grupul Siemens să-şi îndeplinească necondiţionat obligaţiile în ceea ce priveşte întreţinerea motoarelor cu turbine cu gaz de care depinde funcţionarea fiabilă a conductei Nord Stream şi furnizarea de gaze naturale către consumatorii europeni”, se arată în comunicatul ruşilor.

Din partea Siemens Energy, un purtător de cuvânt a declarat săptămâna aceasta că experţii companiei lucrează la aprobările oficiale şi de logistică după ce Canada a declarat că emite un "permis limitat şi revocabil" pentru a scuti returnarea echipamentului de sancţiunile ruseşti. 

Conducta de gaz Nord Stream 1 a scăzut fluxurile de gaze către Germania pentru o perioadă de 10 zile, timp în care se vor face lucrări de întreţinere. Pieţele şi guvernele sunt îngrijorate că această oprire ar putea să fie prelungită din cauza războiului din Ucraina.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală