De ce a trimis URSS cele mai proaste tancuri ale sale în Afganistan. Paralele cu războiul din Ucraina

Deciziile militare nu sunt întotdeauna dictate de performanță tehnică, ci mai degrabă de ceea ce vrea — sau nu vrea — un stat să sacrifice. Este lecția amară a intervenției sovietice în Afganistan, un război care a durat un deceniu (1979–1989) și care, în mod paradoxal, n-a contat cu adevărat pentru conducerea de la Moscova. Spre deosebire de Ucraina, pe care actualii lideri ai Federației Ruse o definesc drept o „luptă pentru existență”, Afganistanul a fost, în ochii Kremlinului, un focar periferic, tratat cu rezerve și fără asumare totală, scrie Brandon J. Weichert, într-o analiză pentru National Interest, preluată de focus.ua.

Un detaliu revelator: URSS nu a trimis în Afganistan cele mai bune tancuri ale sale. În schimb, a ales T-55 și T-62 – mașini de luptă robuste, dar demodate, considerate deja învechite pentru un eventual conflict major cu NATO. Aceasta nu a fost o greșeală de calcul, ci o alegere strategică.

De ce au ales sovieticii tancuri de mâna a doua

Când trupele sovietice au traversat granița afgană în decembrie 1979, în arsenalele URSS se aflau deja tancuri moderne precum T-72 și T-80, construite pentru confruntări de înaltă intensitate pe flancul vestic al Pactului de la Varșovia. Însă aceste modele au fost păstrate pentru Europa, acolo unde miza era alta: echilibrul strategic cu Occidentul. Pentru munții arizi ai Afganistanului, Moscova a preferat să „recicleze” T-55 și T-62, produse în zeci de mii de unități și deja disponibile în mari cantități.

Raționamentul era simplu: mujahedinii nu aveau tancuri, nici rachete ghidate în primele faze ale conflictului. În acest context, o tehnologie de generație mai veche părea suficientă pentru a controla terenul și a descuraja rezistența locală.

Paralela cu Ucraina: asemănări și diferențe fundamentale

La prima vedere, desfășurarea de tancuri T-62 și chiar T-55 în Ucraina poate părea o repetiție a modelului afgan. Diferența este însă structurală. În Ucraina, Kremlinul nu trimite resturi pentru un „conflict local”, ci și-a mobilizat întreaga societate și economie pentru un război total. Dacă în anii ’80, URSS evita să își golească depozitele de armament de ultimă generație pentru o campanie de uzură în Asia Centrală, astăzi Rusia livrează în teatrul ucrainean nu doar echipamentele moștenite din epoca sovietică, ci și tancuri T-90, drone de atac, sisteme de rachete moderne și capacități de război electronic sofisticat.

Aici apare contrastul. În Afganistan, conducerea sovietică era ezitantă și divizată. În Ucraina, regimul Putin este centralizat, ideologizat și dispus să plătească prețuri mari — umane, economice și diplomatice — pentru un obiectiv geopolitic maximalist.

O armată cu două viteze

La începutul războiului din Afganistan, unitățile trimise de URSS nu erau trupe de elită. Proveneau în mare parte din republicile asiatice sovietice și erau echipate modest. La polul opus, forțele dislocate în Europa de Est aveau prioritate: acolo se aflau tancurile T-72, brigăzile mecanizate de elită, unitățile de parașutiști și logistica pregătită pentru o eventuală confruntare cu forțele NATO.

Această abordare i-a costat scump pe sovietici. Deși în confruntări directe tancurile T-55 și T-62 aveau superioritate netă față de infanteria ușoară a insurgenților, avantajul tehnologic era anulat de terenul dificil, de mobilitatea adversarului și, mai ales, de ajutorul extern acordat de SUA și aliații săi. În final, nu blindajul, ci voința politică a determinat rezultatul: URSS a pierdut pentru că nu a fost dispusă să câștige cu orice preț.

T-55 și T-62: tancuri de uz general, nu pentru războaie cruciale

T-55 este, probabil, cel mai produs tanc din istorie. Cu peste 100.000 de unități fabricate, a fost exportat în zeci de state din lumea a treia și a constituit, decenii la rând, coloana vertebrală a blindatelor sovietice. Dotat cu tun de 100 mm, motor diesel fiabil și profil jos, T-55 era ideal pentru conflicte de intensitate medie. Dar în fața rachetelor moderne, a pierderilor în masă și a campaniilor de gherilă susținute de Occident, nu putea face față.

T-62 a fost o evoluție logică – cu tun de 115 mm și protecție frontală mai bună, dar cu aceleași limitări structurale: lipsa unui încărcător automat, mobilitate redusă în teren dificil și vulnerabilitate în fața armelor ghidate.

Lecții pentru prezent

Autorul analizei, Brandon J. Weichert, susține că Rusia de azi nu va repeta greșelile URSS din Afganistan. Dar istoria oferă avertismente clare: atunci când un stat subestimează adaptabilitatea adversarului, când trimite forțe de mâna a doua într-un teatru care devine prioritar abia ulterior, rezultatul este eșecul.

În Ucraina, Rusia a pornit cu așteptări rapide și a sfârșit prin a escalada conflictul la scară largă. Iar folosirea din nou a tancurilor T-62 poate reflecta nu atât o strategie, cât o necesitate. Rezervele nu sunt infinite, iar pierderile sunt însemnate.

Afganistanul a fost un război pe care URSS nu l-a dorit cu adevărat. Ucraina este, pentru Rusia de azi, un război pe care nu-și permite să-l piardă. Întrebarea rămâne: cât de mult va putea susține Moscova această cursă și dacă modernizarea forțată a armatei va compensa greșelile de strategie și de evaluare inițială.