Care ar fi consecinţele unui război spaţial între SUA şi Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bruce Gagnon, coordonatorul Reţelei Globale împotriva Armelor şi a Energiei Nucleare în Spaţiu, a declarat, citându-l pe astronautul american Edgar Mitchell, că dacă va avea loc un război în spaţiu, va fi ultimul, deoarece vor fi generate atât de multe resturi în spaţiu în urma aruncării în aer a sateliţilor încât omenirea nu va mai putea să trimitem vreodată o rachetă de pe Pământ.

„Cu ani în urmă, am organizat un protest la Centrul Spaţial Kennedy din Florida al NASA, iar unul dintre vorbitori a fost Mitchell. Acesta a spus dacă va avea loc un război în spaţiu, va fi ultimul, deoarece vor fi generate atât de multe resturi în spaţiu în urma aruncării în aer a sateliţilor încât nu vom mai putea să trimitem vreodată o rachetă de pe Pământ. Pur şi simplu nu va putea să treacă prin acest «câmp minat»”, a amintit Bruce Gagnon, citat de RT.

„Statele Unite consideră spaţiul ca fiind un alt câmp de luptă. Ei au un slogan, prin care afirmă «dominaţia asupra spectrului complet», iar aceasta înseamnă că armata americană ar trebui să controleze un conflict la toate nivelurile – la sol, în ocean, în aer şi acum şi în spaţiu”, a mai spus Bruce Gagnon, coordonatorul Reţelei Globale împotriva Armelor şi a Energiei Nucleare în Spaţiu.

Analistul a reamintit că Agenţia americană pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul apărării (DARPA) a indicat trei perspective în dezvoltarea tehnologiilor militare spaţiale din 2002. „Acestea erau interceptoare spaţiale, care ar elimina rachetele balistice; platforme spaţiale cu lasere puternice, cel mai probabil alimentate nuclear, pentru protejarea teritoriului SUA; şi sisteme speciale pentru a lovi ţinte de pe Pământ cu rachete spaţiu-aer”.

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată