Interviu Aleksei Navalnîi: „Putin este în spatele tentativei de otrăvire, altă explicaţie nu am”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin şi Aleksei Navalnii

În primul mare interviu acordat după externarea din spitalul de la Berlin, Aleksei Navalnîi, unul din principalii opozanţi ai Kremlinului, afirmă că în opinia sa „Putin este în spatele tentativei de otrăvire, altă explicaţie nu am”. În discuţia cu jurnaliştii săptămânalului german Der Spiegel, Navalnîi mai spune că în acest moment „datoria mea este să rămân tipul căruia nu-i este frică. Şi nu mi-e frică”.

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a declarat pentru săptămânalul german Der Spiegel că preşedintele Vladimir Putin s-a aflat în spatele tentativei de otrăvire şi a subliniat că nu se teme, transmite Reuters.

În luna august, Navalnîi a fost transportat cu avionul din Rusia la Berlin după ce s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor intern. El a fost tratat în spitalul berlinez Charite pentru ceea ce Germania afirmă că a fost o otrăvire cu un agent toxic cu potenţial letal. În cursul lunii septembrie a fost externat.

''Susţin că Putin se află în spatele infracţiunii şi nu am nicio altă versiune despre ceea ce s-a întâmplat'', a declarat Aleksei Navalnîi pentru săptămânalul german, care va publica interviul integral în cursul zilei de joi.

Occidentul a cerut explicaţii din partea Kremlinului, care a negat orice implicare în acest incident şi a afirmat că trebuie întâi să vadă dovada unei infracţiuni.

''Nu simţi nicio durere, dar ştii că mori'', a spus Navalnîi referitor la momentul în care agentul toxic a început să-şi facă efectul asupra sa. El a adăugat că va reveni în Rusia: ''Misiunea mea acum este să rămân curajos. Şi nu mi-e frică de nimic!''.

Pe 20 august, Alexei Navalnîi a fost victima unei tentative de otrăvire cu o substanţă neurotoxică din familia Noviciok (substanţă clasificată international drept armă chimică). I s-a făcut rău în avionul care-l aducea din Siberia la Moscova. A fost internat, în comă, la spitalul din Omsk după care, două zile mai târziu, transferat în Germania, la spitalul Charite din Berlin. Ulterior, un laborator militar german şi două laboratoare independente din Franţa şi Suedia au confirmat otrăvirea cu o substanţă neurotoxică.

Pentru moment, Rusia respinge orice implicaţie în acest atentat şi acuză Germania că nu i-ar furniza toate informaţii necesare pentru o anchetă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!