Vulcăneşti: A încercat să se eschiveze de poliţişti, însă a ajuns cu maşina într-un camion. Două persoane se află în stare foarte gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cuplu de tineri de circa 25 de ani a ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce automobilul în care se aflau aceştia, un Mercedes ML, a derapat de pe traseu şi s-a ciocnit de un camion. Accidentul rutier s-a produs în dimineaţa de luni, 7 mai, la ora 1.00, în raionul Vulcăneşti.

Potrivit martorilor, şoferul ar fi pierdut controlul volanului în tentativa de a se eschiva de la echipajele de patrulare ale poliţiei rutiere, care l-ar fi somat să oprească, însă tânărul a refuzat şi a accelerat.

Localnicii dau vina pe poliţişti pentru cele întâmplate, scrie gagauzinfo.md. Aceeaşi sursă notează că cele trei echipaje ale poliţiei rutiere, care s-au luat pe urmele şoferului, ar fi încercat să părăsească regiunea Vulcăneşti imediat după tragedie. 

Două maşini ale Poliţiei au reuşit să plece de la locul accidentului, însă un automobil a fost reţinut de către localnici, care s-au adunat în numărul de circa 100 şi nu le-au permit poliţiştilor să plece.

Conform unor informaţii, şoferul s-ar fi aflat în stare de ebrietate, versiune neconfirmată încă oficial.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne