Volodimir Zelenski: Ucraina îşi va întoarce Crimeea de sub ocupaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO REUTERS/Valentyn Ogirenko

Preşedintele ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski, consideră că regiunea Crimeea se va întoarce în componenţa Ucraina, „însă drumul va fi unul lung”.

„Astăzi este cea de-a 75-a aniversare a deportării tătarilor din Crimeea (...) Eu sunt convis că noi vom putea elibera patria tătarilor de sub ocupaţie. Şi chiar dacă va fi lung drumul de întoarcere a Crimeei, noi îl vom trece împreună”, a scris Volodimir Zelenski pe pagina sa de Facebook, notează Tass.

În opinia sa, tătarii din Crimeea „din nou au devenit victimele represiilor”.

Trecerea Crimeei sub controlul Rusiei, oficializată de Vladimir Putin la 18 martie 2014, în urma unui referendum desfăşurat în peninsulă, pentru care au votat aproape 97% dintre cei prezenţi la vot, este considerată drept o „reunificare“ de Moscova şi denunţată drept o „anexare ilegală“ de Kiev şi în Occident. Această decizie a fost urmată de sancţiuni economice grele pentru Moscova.

„Crimeea se va întoarce la Ucraina. Vom face tot ne stă în putinţă pentru a ne asigura că acest lucru se va face cât mai repede posibil, imediat după alegerile“ prezidenţiale din 31 martie”, a declara anterior preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

Într-un comunicat, Uniunea Europeană a condamnat anexarea Crimeei, apreciind că acest act încalcă dreptul internaţional şi reprezintă o ameninţare la adresa securităţii internaţionale.

UE deplânge situaţia drepturilor omului în peninsulă, care s-ar fi deteriorat „semnificativ” de la anexare. 

UE cere eliberarea tuturor celor care au fost reţinuţi şi condamnaţi ilegal în peninsulă, precizând că jurnaliştii, activiştii pentru drepturile omului şi avocaţii apărării ar trebui să îşi poată face meseria liberi, fără intimidări.

În ultimii ani, justiţia rusă nu doar că a interzis şi a clasat drept „organiaţie teroristă“ Medjlis - Adunarea Tătarilor din Crimeea, dar a şi închis postul de televiziune al acestei minorităţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie