Vlad Filat: Iurie Leancă – candidat oficial la funcţia de premier al Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PLDM, Vlad Fillat FOTO: adevarul

PLDM l-a propus pe Iurie Leancă la funcţia de prim-ministru, în cadrul consultărilor organizate de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, la Reşedinţa de Stat, pentru desemnarea unui candidat pentru funcţia de premier. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele PLDM, Vlad Filat. Acesta a asigurat presa că Republica Moldova va avea Guvern, transmite IPN.

„Acum trebuie să găsim asentimentul la cel puţin 51 de deputaţi ca să avem un Guvern învestit într-o perioadă cât mai scurt posibilă. La această etapă trebuie să trecem la discuţii ca să convenim asupra votului pentru învestirea Guvernului. Mă aştept ca să avem un Guvern ales cât mai curând posibil”, a spus Vlad Filat.

Acesta a subliniat că trebuie să fie purtate discuţii şi cu deputaţii PCRM şi cei din PL. „Până acum noi nu am discutat cu PCRM candidaturi, noi avem un acord cu PDM”, a mai comunicat liderul liberal-democrat. „Urmează să avem discuţiile necesare nu doar pentru a avea înaintat candidatul la funcţia de premier, dar şi voturile pentru ca să avem un Guvern ales”, a spus Vlad Filat.

Nicolae Timofti, convoacă astăzi, 27 ianuarie, patru fracţiuni parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. La Reşedinţa de stat, vor mai fi convocate fracţiunile parlamentare ale PDM, PCRM şi PL. Şeful statului deja a avut o întâlnire cu PSRM, care au declarat că nu vor înainta candidaturi şi nici nu vor vota Guvernul.

După desemnarea de către preşedinte, candidatul pentru funcţia de prim-ministru, în termen de 15 zile de la desemnare, cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a listei nominale a Guvernului.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele