Vitalie Nagacevschi: Guvernul a greşit în privinţa extrădării profesorilor turci de la Liceul „Orizont”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul care reprezintă, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interesele celor şapte cetăţeni turci deportaţi, profesori la liceele „Orizont” din Republica Moldova, Vitalie Nagacevschi, susţine că există aparenţe puternice care îl fac să creadă că totuşi au existat anumite înţelegeri la nivelul conducerii celor două state în privinţa îndepărtării lor de pe teritoriul Moldovei.

În cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, Vitalie Nagaveschi, a menţionat că a avut loc o extrădare deghizată, iar profesorilor nu le-a fost asigurată respectarea drepturilor care le revin în baza legislaţiei naţionale şi în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Conform prevederilor naţionale combinate cu cele internaţionale, spune avocatul, autorităţile moldovene trebuiau să le înmâneze deciziile de îndepărtare şi să le acorde un termen pentru contestare. De asemenea, menţionează Vitalie Nagacevschi, ca să nu fie transmise autorităţilor turce, persoanele trebuiau conduse până la hotarul Republicii Moldova şi să fie lăsate să-şi aleagă ţara de destinaţie în care doresc să plece.

Potrivit lui Vitalie Nagacevschi la CEDO agentul guvernamental din partea Republicii Moldova a susţinut că nu au fost epuizate căile naţionale de recurs, că sunt mai multe procese la nivel naţional şi se poate de adresat la CEDO după epuizarea căilor naţionale de recurs şi că, de principiu, drepturile acestor persoane nu au fost încălcate. La rândul său, avocatul afirmă că a venit cu contraargumente, susţinând că da, într-adevăr, există mai multe procese la nivel naţional, însă acestea nu au sorţi de izbândă în ceea ce priveşte soarta profesorilor.

Potrivit avocatului, chiar în ipoteza câştigării dosarelor la nivel naţional, aceste câştiguri nu vor influenţa soarta profesorilor pe motiv că persoanele nu vor putea fi aduse înapoi. Vitalie Nagacevschi este sigur că Turcia nu va accepta să-i returneze înapoi,  în pofida unei aparenţe de existenţă a căii naţionale de recurs, deoarece această cale de recurs este lipsită din start de eficacitate. În opinia lui Vitalie Nagacevschi, prevederile legislaţiei naţionale au fost interpretate în felul în care şi-au dorit autorităţile, însă până la urmă poziţia apărării a fost una suficientă. „Am demonstrat că Guvernul greşeşte făcând anumite afirmaţii”, a spus avocatul.

Pe 11 iunie CEDO urmează să pronunţe hotărârea în cazul celor şapte cetăţeni turci, profesorilor la liceele „Orizont” din Republica Moldova, extrădaţi în septembrie anul trecut din Moldova în Turcia. Vitalie Nagacevschi spune că se aşteaptă la o decizie de condamnare a Republicii Moldova, întrucât ţara nu le-a asigurat drepturile fundamentale prevăzute în legislaţia naţională şi în tratatele internaţionale. Conform presei, majoritatea profesorilor au şi fost condamnaţi de instanţele din Turcia.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică