VIDEO Droguri din Ucraina, aduse în Republica Moldova cu trenul Moscova-Chişinău. Doi tineri au fost reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din Republica Moldova, în vârstă de 22 şi, respectiv, 25 de ani, sunt cercetaţi penal pentru trafic cu substanţe narcotice. Stupefiantele provin din Ucraina şi urmau să fie introduse în Moldova prin contrabandă, fiind tăinuite în tavanul unui vagon al trenului Moscova-Chişinău.

Reţinerea a avut loc în noaptea de 11 octombrie 2019, la postul vamal Vălcineţ, când funcţionarii vamali au depistat, într-un spaţiu din construcţia tavanului unui vagon, un ambalaj din polietilenă de culoare neagră, care conţinea substanţe sub formă de granule şi care, conform expertizei, s-au dovedit a fi substanţe stupefiante, cu masa totală de circa 500 g.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţii, au fost reţinuţi doi conaţionali originari din oraşul Donduşeni, unul dintre care a fost deja condamnat pentru acelaşi gen de infracţiune.

Ca urmare a celor constatate, ofiţerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal şi procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au descins la domiciliile bănuiţilor, fiind depistate şi ridicate alte 500 de grame de marijuana.

Învinuiţii au fost arestaţi preventiv pe un termen de 30 zile. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”