Verifică profesorii, dar nu are studii superioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul din Căuşeni sunt nemulţumiţi că sunt verificaţi de un specialist fără studii superioare

O specialistă de la Direcţia Învăţământ din raionul Căuşeni a fost judecată pentru că a prezentat o diplomă de licenţă falsă la angajare. Documentul a dispărut, iar funcţionara a fost restabilită în serviciu.

Absolventă a Şcolii Pedagogice din Lipcani, Valentina Paşcan (57 de ani) s-a angajat la Direcţia Învăţământ din Căuşeni în 1974, ca metodist, funcţie ce nu solicita studii superioare. În 1999, ea a cerut să fie avansată în postul de specialist principal în învăţământul primar, care rămăsese vacant în urma reformei administrative.

De această dată, absolvirea unei universităţi era o condiţie obligatorie, conform legii. În 2001, femeia a prezentat o diplomă de licenţă eliberată de Universitatea de Stat din Tiraspol pe 17 iulie 2000.
„Abia peste zece ani de la transferarea ei în această funcţie, a apărut un zvon că documentul este fals. Profesorii din raion erau indignaţi că o persoană fără studii superioare decide cine poate primi grad didactic, face orarul lecţiilor deschise şi le verifică activitatea“, povesteşte Vasile Molodilo, şeful Direcţiei Învăţământ, Tineret şi Sport al raionului Căuşeni.

Exmatriculată pentru că nu a revenit la studii

Pentru a face lumină în acest caz, direcţia a făcut un demers în adresa universităţii. Răspunsul semnat de către rectorul Laurenţiu Calmuţchi a confirmat bănuielile colegilor. „Valentina Paşcan a fost înmatriculată la Universitatea de Stat din Tiraspol în anul 1996, la Facultatea Pedagogie, specialitatea Învăţământul primar şi Educaţia preşcolară, la secţia frecvenţă redusă.

„Este o răzbunare din partea preşedintelui raionului, pentru că soţul meu nu l-a susţinut la alegeri“ - Valentina Paşcan, specialist în învăţământ primar

În 1998 i s-a acordat un concediu academic, după care ea nu a mai revenit la studii, motiv pentru care, în octombrie 2001, a fost exmatriculată. Diploma de licenţă cu seria AL şi numărul 0015440 nu a fost eliberată de către universitate“, se arată în scrisoarea trimisă Consiliului Raional Căuşeni.

Ministerul Educaţiei a cerut ca specialista să fie demisă. „Valentina Paşcan nu poate să îndeplinească această funcţie publică, pentru că nu are studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. De asemenea, este necesară desfacerea contractului individual de muncă, pe motiv că salariatul a prezentat acte false. Solicităm să luaţi prompt atitudine faţă de situaţia constatată“, scrie viceministrul Educaţiei Tatiana Potâng într-o notă expediată şefului Direcţiei Învăţământ Căuşeni.

Cere despăgubiri morale

Procuratura raională a deschis un dosar penal pe faptul deţinerii sau folosirii documentelor oficiale false, iar anul trecut cazul a ajuns în instanţă. Angajata direcţiei risca să petreacă până la doi ani după gratii şi să achite o amendă de până la 6.000 de lei.

„Profesorii sunt indignaţi că o persoană fără studii superioare decide cine poate primi grad didactic“ - Vasile Molodilo, şeful Direcţiei Învăţământ Căuşeni

În decembrie 2012, femeia a fost însă achitată de Judecătoria Căuşeni, pe motiv că „nu s-a constatat existenţa faptei infracţionale“. Hotărârea a fost menţinută de Curtea de Apel Bender pe 13 martie 2013, iar a doua zi ea a revenit la serviciu, solicitând să i se achite salariul pentru cele patru luni cât a fost suspendată din funcţie şi încă 50.000 de lei pentru daune morale.

Dovezi ignorate de magistraţi

Procurorii vor contesta decizia la Curtea Supremă de Justiţie, chiar dacă învinuita nu poate fi pedepsită pentru falsul în acte de importanţă deosebită. „A expirat termenul de prescripţie. Diploma a fost falsificată mai demult, însă faptul a fost depistat târziu, de aceea nu poate fi atrasă la răspundere penală. Dar pentru că am constatat vinovăţia acuzatei, ea nu poate deţine funcţia respectivă“, explică procurorul Cătălin Scutelnic.

Oamenii legii şi funcţionarii susţin că judecătorii au ignorat probele. „Procurorii au prezentat două scrisori ale rectorului universităţii, care arată că instituţia a eliberat pe numele Valentinei Paşcan doar actul de exmatriculare în 2001, registrul cu studenţii de la toate facultăţile şi specialităţile şi lista absolvenţilor care au primit diplome de licenţă. Judecătorii au argumentat însă că lipseşte documentul care ar fi fost falsificat“, spune Vasile Molodilo, şeful direcţiei.

„A expirat termenul de prescripţie, de aceea acuzata nu poate fi atrasă la răspundere penală“ - Cătălin Scutelnic, procuror

La proces, Valentina Paşcan a invocat că învinuirea este o răzbunare din partea preşedintelui raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, pentru că soţul ei nu l-a susţinut în camapania electorală din 2011. Femeia a refuzat să ne vorbească. „Instanţa mi-a dat câştig de cauză. Le-am declarat judecătorilor  tot ce am avut de spus“, ne-a replicat sec angajata Direcţiei Învăţământ.

O paşte un nou proces

Şeful direcţiei va cere repetat în instanţă ca Valentina Paşcan să fie demisă, în cazul în care nu prezintă un document ce ar confirma că are studii superioare. „Dacă nu are originalul diplomei de licenţă, să-şi ia duplicatul de la universitate. Comisia de disciplină a Direcţiei Învăţământ mă susţine, dar, conform legii, nu am dreptul s-o dau afară, doar instanţa de judecată poate s-o facă“, spune Vasile Molodilo. De asemenea, el a sesizat Centrul Naţional Anticorupţie şi Ministerul Educaţiei. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026