Valeriu Streleţ: FMI va reveni la Chişinău în această toamnă pentru a semna acordul de finanţare. Măsurile urgente pe care trebuie să le aplice Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Valeriu Streleţ a declarat, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că Fondul Monetar Internaţional (FMI) va reveni la Chişinău pentru ca până la sfârşitul lunii noiembrie să fie semnat Memorandumul cu Republica Moldova.

Potrivit prim-ministrului, discuţiile cu FMI au fost contructive şi echipa Guvernului a probat pregătirea pentru negocierile ulterioare în vederea semnării unui acord cu FMI. „Am convenit şi la Washington şi la finalul discuţiilor cu FMI la Chişinău un set de măsuri urgente pe care Guvernul trebuie să le aplice. Acestea vizează sectorul energetic, care se referă la auditul companiilor de pe piaţa energetică şi punerea în aplicare a tarifelor reale. Am convenit şi asupra plăţilor sociale pentru familiile vulnerabile afectate de creşterea tarifelor, măsuri care au fost pregătite încă în august de Guvern”, a subliniat Valeriu Streleţ.

Fondul Monetar Internaţional pleacă din Republica Moldova

Şeful Guvernului a mai precizat că alte măsuri urgente vizează lichidarea băncilor furate şi o radiografie a sectorului financiar, care include reforme, numirea noii conduceri a BNM şi asigurarea independenţei şi funcţionalităţii acestei instituţii. Despre viitorul guvernator al BNM, premierul spune că trebuie să fie un bun specialist, tehnocrat şi neafiliat politic.

Valeriu Streleţ susţine că a discutat cu FMI şi despre rectificarea bugetară care va avea loc nu mai târziu de 14 octombrie, precum şi despre parametrii bugetului pentru anul viitor, iar acum se negociază mărimea deficitului bugetar admisă de Fond care ar trebui să constituie 3%-4% din PIB. Potrivit prim-ministrului, în condiţiile în care Guvernul îşi va face temele pentru acasă, FMI va reveni în noiembrie la Chişinău pentru ca până la sfârşitul lunii să fie semnat acordul cu Republica Moldova.

Streleţ a dat asigurări că situaţia privind achitarea salariilor şi plăţilor sociale este sub control, având în vederea sursele de acoperire bugetară şi rectificările care urmează a fi făcute în Bugetul de Stat pentru acest an.

Premierul susţine că a primit asigurări de la şeful Executivului de la Bucureşti, Victor Ponta, că ajutorul rambursabil de 150 de milioane de euro va ajunge în Republica Moldova, deşi reprezentanţii PNL România susţin contrariul.

PNL România, despre creditul de 150 de milioane de euro: „Victor Ponta a minţit”

FMI a efectuat o vizită de lucru la Chişinău în perioada 22 septembrie – 6 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!