"Valeriu Matei constituie cea mai nefericită alegere pe care a făcut-o vreodată România în politica sa culturală faţă de Republica Moldova"

"Nici dacă ICR Bucureşti l-ar fi numit în funcţia de director ICR Chişinău pe... Vasile Stati, autorul de tristă faimă al Dicţionarului moldovenesc-românesc, nu m-aş fi arătat atât de neplăcut surprins, de nu chiar de-a dreptul derutat & întors pe dos", astfel comentează pe blogul său, scriitorul Emilian Galaicu Păun, desemnarea lui Valeriu Matei în postul de director al ICR Chişinău .

"Nu sunt singurul, departe de aceasta: de trei zile-ncoace, lumea vuieşte, iar un grup de tineri intelectuali a şi lansat o petiţie, căreia subscriu, nu atât pentru a cere rechemarea lui Valeriu Matei din înalta dregătorie (dacă un premier-plagiator nu s-a... rechemat pe sine însuşi din funcţie, odată plagiatul făcut public, de ce ar face-o un director ICR pus de numitul premier în locul - sfinţit prin tot ce a realizat în calitate de director - lui Patapievici!), cât spre a denunţa o practică extrem de păguboasă în raport cu Republica Moldova, care aminteşte hélas! de acele inscripţii din diplomele unor studenţi, nu tocmai silitori la învăţătură - „Bun pentru Răsărit/ Basarabia" -, din perioada interbelică", constată scriitorul Emilian Galaicu Păun.

"Prin ce impietează numirea lui Valeriu Matei imaginea României în Republica Moldova?", se întreabă Emilian Galaicu Păun, şi răspunde tot el.

"Prin tot ce a făcut numitului V. M. până acum, în literatură, politică, ştiinţă, societate etc.

Să le luăm pe rând, sine ira et studio: nefiind încă membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM) şi abia reuşind să publice pe ici-colea primele versuri, V. Matei este numit în 1987 reprezentant al USM la Moscova, pe lângă Uniunea Scriitorilor din URSS, un post extrem de important, echivalent cu cel de „ambasador" al unei culturi. Nici măcar studiile - la facultatea de Istorie a Universităţii de Stat „Lomonosov" - nu-i dădeau acest drept, cu atât mai mult „calificarea" literară, cvasi nulă. Prin ce minune s-a căpătuit un nici măcar debutant cu înalta funcţie reprezentativă la Centru, va rămâne un mister, pe care doar desecretizarea arhivelor KGB îl poate limpezi. În 1988, publică la Literatura artistică prima sa plachetă de versuri, Stâlpul de foc, urmată la scurt timp de volumul Somn de lup, Hyperion, 1990, iar acuzaţia de pastişă, dacă nu chiar de plagiat, începe să planeze asupra mult prea fecundului autor (pentru detalii, vezi studiul doct al lui Eugen Lungu, dar şi cronica subsemnatului, „Carte (de recitire), cinste cui te-AU scris", din volumul Poezia de după poezie)".

Autorul face o incursiune în rezultatele activităţii lui Valeriu Matei în politică, cultură şi domeniul social şi peste tot constată că acesta a lăsat în urma sa doar rezultate negative.

"S-ar putea ca dl Marga să nu fie la curent cu faptul că M. Cimpoi & V. Matei târăsc de doi ani şi mai bine prin judecăţi actuala administraţie Suceveanu a USM, după ce au pierdut alegerile din octombrie 2010 - şi dacă Napoleonului nostru de Cazangic i se năzare că ar fi chemat să preia conducerea ICR Bucureşti?!

Incapabil de dialog, ascultându-se doar pe sine şi eventual pe cei care-l transferă, de prin 1987 încoace, dintr-un fotoliu în altul, tot mai sus-pus, lipsit de operă şi asociindu-şi numele cu inşi gen Iurie Roşca sau Corneliu Vadim Tudor, revendicativ de să te ferească bunul Dumnezeu, numitul Valeriu Matei constituie cea mai nefericită alegere pe care a făcut-o vreodată România în politica sa culturală faţă de Republica Moldova", mai constată cunoscutul critic şi publicist Emilian Galaicu Păun.